Duminica 22 Decembrie

Noul Cod Penal a intrat în vigoare. Vezi ce modificări aduce




Noul Cod Penal a intrat în vigoare, iar pe site-ul Ministerului justiției au fost deja publicate propunerile care vor fi aprobate miercuri de către Guvern.

Articolul din Codul de Procedură penală privind interceptarea telefonică a suspecţilor va fi modificat, articol în privinţa căruia preşedintele Traian Băsescu a cerut premierului o ordonanţă de Urgenţă.


Ministerul Justișiei a emis un comunicat de presă prin care anunță intrarea în vigoare, din data de 1 februarie, a unui nou pachet de șapte legi în materie penală și procesual penală.

Prin adoptarea noului Cod penal au fost introduse o serie de instituţii noi în sistemul legislativ naţional, fiind aduse, de asemenea, o serie de modificări importante instituţiilor deja existente în reglementarea anterioară:

- a fost introdusă instituţia zilelor-amendă în ceea ce priveşte pedeapsa amenzii, amenda devenind o alternativă viabilă la pedeapsa închisorii, putând fi dispusă în mai multe situaţii faţă de reglementarea anterioară, uneori chiar cumulativ cu pedeapsa închisorii;

- au fost introduse noi modalităţi alternative la executarea pedepsei în regim de detenţie, precum renunţarea la pedeapsă, amânarea pronunţării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

- s-a realizat reducerea unor pedepse, coroborată cu o mai bună individualizare a acestora;

- s-a agravat regimul sancţionator al concursului de infracţiuni şi al recidivei (spre exemplu, în caz de concurs de infracţiuni, în privinţa pedepsei principale, se aplică sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix);

- au fost reglementate numai măsuri educative pentru minori;

- s-a realizat extinderea şi eficientizarea pedepsei amenzii penale;

- au fost introduse noi pedepse complementare constând în: interzicerea dreptului de a se apropia de locuinţă, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată;

- a fost regândit şi redimensionat rolul serviciilor de probaţiune, pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalităţi de executare, acestea urmând a avea o intervenţie activă şi atribuţii sporite”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Justiției.

Potrivit reprezentanților instituției, noul Cod de procedură penală conferă, pe de o parte, un cadru procesual-penal modern, apt să asigure eficienţă şi celeritate procedurilor judiciare penale, iar pe de altă parte, asigură transpunerea în dreptul intern a actelor comunitare în materie.

Comentarii Facebook