Noutate la Aeroportul Cluj! De acum puteți zbura cu animalele de companie din străinătate


Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță că a fost autorizat pentru introducerea pe teritoriul României a animalelor de companie provenite din țări terțe, în scopul circulației necomerciale.

În urma demersurilor realizate de Aeroportul Cluj către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a măsurilor implementate, a fost emis și publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1056/31.12.2019, Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor   nr. 132/2019 din 7 noiembrie 2019 pentru modificarea Normei sanitare veterinare privind condițiile sanitar-veterinare pentru introducerea pe teritoriul României a animalelor de companie provenite din țări terțe în scopul circulației necomerciale și procedura de control sanitar-veterinar al acestor animale la punctele de intrare a călătorilor, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A nr. 98/2015, în urma căruia, începând cu luna  ianuarie 2020 prin Aeroportul Cluj pot fi introduse  animale de companie provenite din țări terțe”, informează IPJ Cluj. 

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este primul aeroport regional al țării care oferă o astfel de facilitate pasagerilor săi. 

În prezent, animalele de companie din țări terțe pot fi introduse în România, pe calea aeriană, doar prin Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Aeroportul Internațional Henri Coandă București, singurele aeroporturi din România care îndeplinesc condițiile și normele prevăzute de Regulamentele UE privind circulația comercială a animalelor de companie din țări terțe. 

Comentarii Facebook