Ți s-a întâmplat vreodată să te afli la un loc de muncă unde stai... de nevoie? Unde munca pe care o prestezi nu este apreciată, iar orele suplimentare nu sunt contorizate sau plătite? Să nu mai vorbim despre diferența dintre salariul din contract și cel pe care îl primești în mână, care este mai mic în cele mai nefericite cazuri. Ei bine, să știi că nu ești singurul.

Jurnalistul Nucu Morar a punctat mai multe aspecte negative prin care a trecut la locurile de muncă pe care le-a avut de-a lungul timpului, aspecte din care reiese faptul că, de cele mai multe ori angajatorul se folosește de bunăvoința angajatului, iar acesta din urmă, stă și rabdă de nevoie. 

„De departe, cel mai prost loc de muncă a fost la patronul român”

„De-a lungul carierei mele profesionale am lucrat atât la stat, cât și în domeniul privat, atât la multinaționale străine, cât și la patroni români. De departe cel mai prost loc de muncă din toate punctele de vedere a fost la patronul român”, spune jurnalistul. 

„În primul rând, începând încă de la angajare, una ne-am înțeles la interviu și alta a fost realitatea în fapt. Contractul de muncă nu era făcut pe salariul pe care ne-am înțeles, mi-a explicat că trebuie să treacă o perioadă de probă de trei luni în care să-mi demonstrez competențele. Programul de lucru de opt ore n-a fost niciodată respectat, mi-a dat un laptop și mi-a cerut să lucrez și după orele de program de-acasă, inclusiv sâmbăta și duminica. În momentul în care plecam în concediu, trebuia să ne luăm laptopul cu noi și să ne facem treaba, ca și cum am fi la birou. În momentul în care trebuiau făcute și alte munci suplimentare, de descărcat camioane cu marfă, de împachetat etc, eram solicitați și noi, cu toate că nu ăsta era postul pe care ne angajasem. Nu era voluntariat, era obligatoriu”, își amintește acesta. 

„A trecut perioada de probă și e vremea să ajung la salariul discutat. Nu mi-a dat, ci mi-a luat”

Deși după perioada de probă angajaților ar trebui să li se dea salariul promis în momentul angajării, Nucu Morar își amintește cum a primit un răspuns tăietor când și-a cerut dreptul ca angajat: „nu am de unde”, vă sună cunoscut?

„După trei luni, am reușit cu greu să-l prind pe patron și să-i explic că a trecut perioada de probă și e vremea să ajung la salariul discutat. În momentul respectiv mi-a spus pe un ton agresiv că firma nu produce profit, că el vine cu bani de-acasă, că o duce greu și n-are de unde. Cu toate că el locuia cu soția și cei trei copii în Germania, avea ultimul tip de Audi și nu avea altă sursă de venit decât afacerea asta. Ca să fie treaba treabă, ne-a convocat la vreo trei zile mai târziu la o ședință și ne-a comunicat tuturor că va fi o reducere salarială de 30% pentru toată lumea din cauza pandemiei. Deci nu mi-a dat, ci mi-a luat. L-am întrebat de ce nu accesează ajutorul de stat dat pentru firmele afectate și mi-a spus că nu poate, pentru că firma lui a fost pe pierdere. O firmă care funcționează pe pierdere de ani de zile, incredibil”, a mai explicat acesta. 

Zeci de persoane, angajate sub calificarea lor

„Am lucrat în același birou cu un fost coleg de facultate, șef de promoție, care era angajat sub calificarea lui, de care firma se folosea din plin. La un moment dat, patronul l-a solicitat să ajute la descărcarea unui camion de marfă. Omul s-a dus, cu toate că nu era treaba lui. Au început reproșurile: ‘Moșule, te miști greu, te dau afară, n-am nevoie de tine’”, adaugă jurnalistul. 

„A dorit ca eu să-i mulțumesc lui pentru că mi-a dat un loc de muncă”

„Au început să plece din ce în ce mai mulți colegi, sarcinile lor de serviciu au fost redistribuite fără nicio creștere salarială. În cele din urmă am plecat și eu după această scurtă experiență traumatizantă de lucru la o firmă românească. Îmi aduc aminte perfect ultima întâlnire. Mă chemase patronul să-mi comunice ceva, eu credeam că vrea să-și ceară scuze pentru comportamentul lui și să-mi solicite o colaborare part-time, pentru că rămăsese fără angajați. Scopul întâlnirii a fost însă cu totul și cu totul altul - a dorit ca eu să-i mulțumesc lui pentru că mi-a dat un loc de muncă. În momentul respectiv am fost foarte surprins, m-am ridicat de la masă și am plecat, lăsându-l singur. Chestia asta l-a înfuriat la culme, a venit după mine la mașină și pur și simplu s-a pus în fața mea, urlând isteric. N-a lipsit mult să ne luăm la bătaie în curtea întreprinderii”, își amintește acesta. 

„Ei cred că sunt boieri stăpâni de slugi și argați asupra cărora au drepturi depline”

„Unii patroni români suferă grav de fantasma lor că sunt boieri stăpâni de slugi și argați asupra cărora au drepturi depline. Trăiesc în evul mediu. Lor li se pare că sunt niște binefăcători, niște Mesia pe pământ, că dau de mâncare, că dau o bucată de pâine unor oameni pe care-i văd ca pe niște cerșetori. Când în fond și la urma urmei situația e exact invers, salariații pe care îi au le asigură lor un profit nemeritat, fiind plătiți prost și trăind sub o teroare anormală”, a subliniat Nucu Morar. 

Ca și concluzie, jurnalistul a subliniat faptul că o parte (mare) din vină o are statul, pentru că patronii firmelor mai mici sau mai mari din România nu sunt trași la răspundere atunci când nu respectă legile, ci chiar din contră, sunt promovați ca fiind „buni administratori, cu inițiativă, dinamici, oameni de succes”. 

„Știu că sunt probleme și în multinaționale, știu că sunt probleme și la stat, însă de departe cel mai abuziv management e la firmele private românești. În anumite cercuri patronii ăștia psihopați sunt văzuți ca niște buni administratori, cu inițiativă, dinamici, oameni de succes. Dacă lucrurile s-ar pune la punct și la noi, patronii ăștia n-ar rezista nici o lună, până când ar trebui să plătească primele salarii. Au afacerile construite prost, se bazează pe neplata salariilor corespunzătoare, pe fentarea impozitelor, pe abuz. Viitorul nu e al lor, oricât de mult cred ei asta”, a mai punctat acesta.