Duminica 22 Decembrie

Număr record de pacienți internați la ATI pentru a patra zi consecutiv. Sunt tot peste 2.000 de cazuri de COVID-19


În ultimele 24 de ore au fost 2.064 de cazuri noi de COVID-19 din 24.847 de teste. Alte 32 de decese au fost raportate de autorități din cauza infecțiilor cu coronavirus. La ATI numărul pacienților internați ajunge la 583.

Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 134.065 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.064 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 533 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

De la începutul epidemiei, 4.947 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbați și 14 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Conform GCS, numărul total de persoane internate cu COVID-19 în spitale este de 7.734. Dintre acestea, 583 sunt internate la ATI.

Până sâmbătă, în țară au fost prelucrate 2.496.439 de teste. Dintre acestea 24.847 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.392 la cerere.

10.817 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.516 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.237 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

Comentarii Facebook