Duminica 22 Decembrie

Numărul cazurilor de coronavirus din România a ajuns la 184. Din ce județe sunt ultimele persoane infectate


Numărul cazurilor de infecție cu noul COVID-19 în România a ajuns la 184, potrivit celor mai recente date transmise de către Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire - 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

De asemenea, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București), anunță Grupul de Comunicare Strategică.

În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

Pe de altă parte, trei persoane sunt la terapie intensivă. Starea lor este stabilă.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 16610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Comentarii Facebook