Duminica 22 Decembrie

Numărul şomerilor ar putea creşte în 2013


Anul 2013 ar putea aduce o creştere a numărului de şomeri dacă românii care lucrază în Vestul Europei se vor întoarce acasă.

Agravarea situaţiei economice din statele unde lucrază mulţi români ar putea determina întoarcerea acestora în ţară, astfel, România ajungând la o rată a şomajului mai mare decât cea din 2012.

Cu toate acestea, pentru acest an, statistica oficială estimează o rată a şomajului uşor mia mică decât cea estimată pentru 2012, de 7,2%, potrivit antena3.ro.

În comparaţie cu alte state europene, România a reuşit să menţină controlul asupra ratei şomajului.

Ţara noastră avea în luna octombrie al şaselea cel mai mic şomaj din UE. Cu o rată de sub 7%, ţara noastră a reuşit să-şi menţină, anul trecut, un număr relativ constant al celor care nu au un loc de muncă.

Ţările cu cel mai mic şomaj au fost Austria, Luxembrug, Germania, Olanda şi Malta, cu rate mult sub media UE, de 11%.

La polul opus, Spania, Grecia şi Portugalia s-au luptat anul trecut cu un ritm alarmant de creştere a şomajului. Astfel, Spania a reuşit să atingă o rată alarmantă, de peste 20%, respectiv 26,2%.

Comentarii Facebook