Duminica 22 Decembrie

Nunți, botezi, mese festive, permise la restaurant până la ora 02:00. Guvernul a aprobat propunerea CNSU


La propunerea CNSU, a fost aprobat în ședința de Guvern ca evenimentele private, de tipul nunților, botezurilor etc. să poată fi desfășurate în restaurant până la ora 02:00, prelungindu-se astfel programul restaurantelor, doar pentru evenimente private, cu două ore.

Stingerea se dă la ora 02:00

CNSU a propus, iar Guvernul a aprobat, ca activitatea cy publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive), să fie permisă până la ora 02:00.

Totodată, potrivit Hotărârii nr. 36 din 3 iunie 2021, se completează Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.28 din 14.05.2021 astfel:

La art. 3 alin. (2) după litera s) se introduc noi litere t) și u), cu următorul cuprins:

t) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgari, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova;

u)elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.


Comentarii Facebook