Duminica 22 Decembrie

O adolescentă de 16 ani din Cluj, dată dispărută de familie! Soleda a plecat de acasă și nu s-a mai întors


Soleda Cozac, o adolescentă în vârstă de 16 ani, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, a dispărut. Sâmbătă, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minora a plecat de acasă, în jurul orei 17.00 și nu a mai revenit. 

La data de 29 octombrie a.c. polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați cu privire la faptul că minora COZAC SOLEDA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar la aceeași dată, în jurul orei 17.00 din locuința situată în localitatea Cămărașu, județul Cluj, iar până în prezent nu a mai revenit.”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Cluj.

Semnalmentele adolescentei: înălțime aproximativă 1.56, 70 kg, ochi căprui, păr negru, forma feței ovală. Nu se cunoaște vestimentația pe care o purta la momentul plecării.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minoră sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit 112!

foto plecare voluntara 30.10.2022.jpeg

Comentarii Facebook