Duminica 22 Decembrie

O asociaţie din Cluj-Napoca a realizat un laborator mobil de căutare-salvare. Poate ajuta și la găsirea persoanelor aflate sub dărâmături!


Județul Cluj are la dispoziție un laborator modern de căutare-salvare. Acesta este dotat cu o dronă performantă care include o cameră de termoviziune, dar și o cameră distinctă, mobilă, care oferă aceeași facilitate. Astfel, salvatorii pot identifica mult mai ușor eventualele victime în cadrul misiunilor la care sunt solicitați să intervină.

O asociaţie din Cluj-Napoca a realizat un laborator mobil de căutare-salvare. Acesta este dotat printre altele şi cu o dronă cu camere de termoviziune care ajută la găsirea mai rapidă a persoanelor aflate sub dărâmături.

Putem să scanăm persoanele şi în momentul când este noapte afară. Drona are o funcție super inteligentă pe acest tip de misiune.", a declarat Andrei Bonţidean, directorul Asociației Medical International Rescue, într-o intervenție televizată.

Putem în momentul în care am identificat ceea ce căutăm, să punem drona să urmărească acea persoană, să ne trimită coordonatele GPS, în mod real. Dat fiind faptul că drona ne permite să avem o vedere de sus, ne ajută să acoperim o zonă largă în în foarte scurt timp. Partea de termoviziune ne ajută să identificăm persoane chiar dacă este o altitudine mare, putem urca cu drona până la 1.500 de metri.", a mai precizat acesta.

Investiția în laboratorul mobil de căutare-salvare s-a ridicat la aproximativ 10 mii de euro. Acesta este compus dintr-un autoturism 4X4, echipat cu o altă cameră de termoviziune mobilă, precum şi drona cu cameră de termoviziune de ultimă generaţie.

Laboratorul mobil va fi folosit în toate operaţiunile echipelor de intervenţie, în mod gratuit. În zilele următoare se vor încheia protocoale cu ISU și IPJ Cluj.

Foto: captura video/TVR

Comentarii Facebook