Duminica 8 Septembrie

O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări pe Autostrada Transilvania. Focul ar fi pornit de la o defecțiune la instalația electrică


Un incendiu a izbucnit joi după-amiază pe Autostrada Transilvania. O utilitară a fost cuprinsă de flăcări.

,,Pompierii din cadrul Gărzii Gilău și a Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o autoutilitară care se deplasa pe autostrada A3, pe sensul dinspre Turda spre Gilău.”, a informat ISU Cluj. 

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere a incendiilor, unde au găsit autoutilitara, încărcată cu produse celulozice, cuprinsă în totalitate de flăcări. 

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar flăcările au fost lichidate în scurt timp de către pompieri, fiind împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.

Cercetările preliminare arată că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a autovehiculului.

WhatsApp Image 2024-03-20 at 17.54.51_b4b6e12f.jpg

Comentarii Facebook