O cățelușă prinsă în sloiurile de gheață la Gherla s-a chinuit să se salveze. Pompierii clujeni s-au luptat și ei să o scoată. Finalul, dramatic! VIDEO

Vă avertizăm că sunt imagini șocante

O cățelușă prinsă în sloiurile de gheață la Gherla a luptat să scape, iar pompierii au riscat totul pentru a o salva – VIDEO

Sâmbătă seara, un apel de urgență a alertat autoritățile din Gherla, după ce o cățulușă a fost observată luptându-se cu sloiurile de gheață pe Someș, în apropiere de strada Clujului. Un angajat al unei benzinării din zonă a fost cel care a văzut patrupedul prins în apă și a cerut ajutor.

Echipajul de pompieri de la SVSU Gherla a intervenit rapid, dar gheața groasă a îngreunat semnificativ operațiunea. Pompierii au revenit cu o barcă și au fost nevoiți să spargă gheața pe o distanță de aproximativ 30 de metri pentru a ajunge la locul unde câinele fusese văzut ultima dată. După aproape o oră de eforturi, salvatorii au ajuns în locul indicat, însă din păcate, câinele era deja decedat.

Este vorba despre o cățelușă ce aparținea unor localnici din apropiere. În ciuda eforturilor depuse pentru a o resuscita, cu manevre de masaj toracic, salvarea nu a fost posibilă.

Acest incident tragic a emoționat întreaga comunitate și a subliniat pericolele la care sunt expuse animalele în sezonul rece. Pompierii au îndemnat locuitorii să fie atenți la siguranța patrupedelor în condiții de vreme extremă.

Comentarii Facebook