Duminica 22 Decembrie

O cursă de la Lufthansa ce trebuia să ajungă la Sibiu a fost redirecționată la Cluj din cauza ceții



O cursă aeriană a companiei Lufthansa de la Munchen, ce trebuia să aterizeze pe Aeroportul Sibiu, a fost redirecționată la Cluj din cauza ceții. Aeronava transporta 62 de pasageri, iar acum va avea cel puțin patru ore întârziere pentru cursa către Munchen.


Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat că aeronava care ar fi trebuit să aterizeze la Sibiu, în noaptea de joi spre vineri, a fost redirecţionată către Cluj-Napoca din cauza ceţii.

"Cursa Lufthansa Munchen - Sibiu cu sosirea programată la Sibiu la ora 00,40 a aterizat la Cluj-Napoca din cauza ceţii. Cei 62 de pasageri care se aflau la bord au fost transportaţi la Sibiu cu autocarul, ajungând în jurul orei 04,20", a declarat Nicoleta Boborodea, potrivit Mediafax.

Aceasta a mai precizat că și cursa retur Sibiu - Munchen care ar fi trebuit să decoleze, vineri dimineaţă, la ora 06.15 va avea întârziere de cel puţin patru ore, tot din cauza ceţii.

"Zborul Lufthansa Sibiu - Munchen va avea întârziere din cauza ceţii. Aeronava va sosi de la Cluj-Napoca la ora 09.15 şi va decola, dacă nu apar alte probleme, la ora 10.15", a mai declarat Nicoleta Boborodea.

Peste 60 de persoane aşteaptă pe Aeroportul Sibiu îmbarcarea către Munchen, însă întârzierea cursei ar putea fi mai mare în cazul în care nu se îmbunătăţesc condiţiile meteorologice.

 

Foto: Arhiva

Comentarii Facebook