Duminica 22 Decembrie

O familie din Cluj are nevoie de ajutor. Apel la donații pentru familiile celor doi frați răpuși de trăsnet: „Dumnezeu să ne apere de astfel de tragedii”


Miercuri, doi frați au murit după ce au fost loviți de trăsnet, pe un câmp din județul Cluj. Sătenii strâng donații pentru familiile îndoliate din comuna Săcuieu.

Cei care doresc sa sprijine familia concetățenilor noștri răpuși de furia naturii o pot face prin donații lăsate la Filip Cornel (Rogojel, nr. 187), Potra Radu a horii ( Rogojel, nr. 8) sau chiar la mine personal. 

Am gândit aceasta acțiune la îndemnul mai multor persoane care au oferit acest lucru, dat fiind faptul că cei doi au fost niște oameni buni la suflet, harnici și iubitori de animale, dar se pare ca greu încercați de soartă încă de mici copii, iar acum a hotărât să sfârșească împreuna în acest mod tragic. 

Sumele adunate vor fi înmânate familiei, care se va ocupa de înmormântarea lor, așa că un ajutor cât de mic este binevenit. Dumnezeu să ne apere de astfel de tragedii!”, a transmis primarul Gheorghe Cuc.

Cei doi fraţi, de 43 şi 44 de ani, erau ieșiți cu vacile la păscut, dar un fulger i-a răpus pe amândoi, inclusiv 8 vaci. 

Pădurarul care i-a găsit a recuperat şi telefonul unuia dintre ei. Pe ecran rămăsese blocat mesajul RO-Alert de cod portocaliu de vreme rea. Culmea, pentru familia lor, tragedia se repetă.

Două mătuşi de-ale lor au murit tot trăsnite. Amândouă deodată”, a spus un localnic.

Comentarii Facebook