Duminica 22 Decembrie

O familie din Cluj stă cu mortul în casă 2 zile pentru că medicul de familie nu e de găsit

 

O familie din satul Sânnicoara trebuie să stea cu mortul în casă câteva zile pentru că medicul de familie nu poate fi găsit. 

 

Tatăl meu a decedat azi noapte (în noaptea de vineri spre sâmbătă) și am sunat dimineață la medicul de familie pentru eliberarea certificatului constatator al decesului. Fără acest act nu putem face nimic. M-am dus până la cabinet, dar nu era nimeni, iar la telefon nu răspunde”, ne-a relatat un aparținător. 

 

Persoana decedată avea 63 de ani și suferea de câțiva ani de o afecțiune gravă, fiind paralizată. ”A venit un echipaj de la Ambulanță, pentru că am crezut că îl pot duce la morgă, dar fără actul de la medicul de familie nu se poate face nimic. Acum trebuie să stăm până luni în situația aceasta, fără a putea face ceva”, ne-a mai spus clujeanul.

 

Medicul de familie Bibiana Cubleșan nu a putut fi contactat. Familia Hui a precizat că îi va face o plângere la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj.

 

Fără acest certificat de constatare a decesului, nu poate fi făcută nici operațiunea de îmbălsămare a persoanei decedate.

Comentarii Facebook