O femeie din Dej a fost ranita de o bucata de 3 metri de tencuiala desprinsa din cinematograful Arta
O femeie din Dej a fost ranita de o bucata de 3 metri de tencuiala, care s-a desprins din acoperisul unei cladiri din centrul orasului. Victima a fost transportata la spital si este internata.
Incidentul s-a produs in zona cinematografului Arta din Dej, in jurul orei 12.00. Femeia impreuna cu sotul ei se intorceau de la piata si s-au oprit langa cinematograf pentru a-si numara banii, anunta infosomes.ro.
O bucata de circa 3 metri de tencuiala s-a desprins din cladire si s-a prabusit in capul femeii, care a fost transportata la Spitalul municipal Dej. Sotul victimei a scapat fara nicio zgarietura si, ajutat de un trecator, a dus-o pe femeie la spital.
Primarul municipiului Dej, Morar Costan, a declarat pentru Stiri de Cluj ca s-a deplasat la spital imediat ce a auzit despre incident. "I-au facut radiografii si au pansat-o la cap. Medicii mi-au spus ca o vor tine in spital inca o zi, doua pentru a fi siguri ca este totul in regula. O sa vedem cum ii putem ajuta. Vom face o ancheta sociala si le vom da un spirjin de 500 de lei", a spus primarul Morar Costan.
Edilul sustine ca tencuiala s-a desprins din cladirea veche in care functioneaza cinematograful Arta. "Am primit cladirea de 6 luni si avem un proiect european pentru modernizare si extindere, dar trebuie sa asteptam sa vine banii. Pana atunci insa, saptamana viitoare, voi promulga o hotarare de consiliu local prin care sa alocam bani, pentru a lua jos tencuiala de la imobil, ca sa nu mai apara si alte accidentari", a mai spus pentru Stiri de Cluj Morar Costan.
In urma accidentului, femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar este in afara oricarui pericol.
Foto: infosomes.ro
0 Comentarii