Duminica 22 Decembrie

O femeie din Florești s-a plâns de oamenii care nu strâng după caii lor. Răspunsul primit: „Locuiți la țară, deci este normal”


O femeie din comuna Florești a postat pe un grup de Facebook, unde se plângea de un alt cetățean care nu a strâns de pe stradă mizeria făcută de calul său.

Aceasta l-a dat drept exemplu pe bunicul ei, povestind cum „la țară” în vremurile de demult, oamenii aveau în căruță cele necesare pentru a strânge mizeria și nu o lăsau acolo.

Bunicul meu deținea cai de mai bine de o sută de ani,dar el oprea ori de câte ori făcea calul mizerie,(pe drum de țară!), lua lopata şi găleata şi strângea gunoiul. Nici nu îi vedeai caii umblând haihui prin sat! Toate astea în ținutul care „nu există"! Nici peste o sută de ani nu ajungem la civilizația lor!”, a relatat femeia, lăsând și o fotografie cu surpriza lăsată de cal pe stradă.

Răspunsurile și comentariile asupra fotografiei nu au întârziat să apară din partea floreștenilor:

Pe vremuri aveau pus la spate ca un fel de săculeț, să nu facă mizerie pe stradă sau așa cum făcea bunicul dvs. Omul care avea cal și căruță, avea și lopata și galeata și curăța. Avem carențe mari de educație și se tot adâncesc”, a comentat cineva.

Printre alte glume și comentarii, o doamnă a atras atenția celorlalți internauți prin răspunsul ei cu privire la postare:

Locuiți într-o comună,deci la țară, este normal să fie balegă”, a spus aceasta.

Răspunsurile au venit imediat:

Da, pentru unii da, e normal. Exact despre asta vorbeam! Gazda normală curăță balega şi din grajd! Am făcut-o şi eu de nenumărate ori la bunici! Omul când are animale,este răspunzător de starea lor!”, a intervenit o femeie.

Alte persoane au fost deranjate de remarca femeii.

Chiar dacă locuim la țară, proprietarii ar trebui să aibă grijă de cai, nu să îi lase să se plimbe între blocuri. Nu-i vorba doar de mizeria lăsată de ei, dar vă puteți închipui dacă calul lovește un copil? Normal ar fi să ducă cai la păscut, nu să îi lase să se plimbe așa de capul lor.

E normal să fie balegă în grajd, nu pe stradă. Dacă dumneavoastră stați cu balega în ogradă și vă place, e altă poveste. Dacă animalul își face nevoile în drum, aduni, că nu știe el să adune singur”, a intervenit altcineva.


Comentarii Facebook