O fermă de porci din Lita, județul Cluj, a luat foc azi-noapte. Peste 600 de porci au murit în incendiu


Incendiu la o fermă de porci din Lita,județul Cluj. Peste 612 porci au murit în incendiu

Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda și Cluj-Napoca au desfășurat, în zorii zilei, o amplă intervenție pentru a stinge un incendiu izbucnit la o fermă de porci din localitatea Lita. Apelul de urgență a fost primit la ora 03:46, iar echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara s-au deplasat imediat la fața locului. Incendiul, care afecta un imobil de aproximativ 1.000 mp, a necesitat suplimentarea forțelor, astfel că la intervenție au participat și autospeciale din Turda și Florești.

Flăcările s-au extins rapid din cauza materialelor combustibile din interior, cum ar fi panourile de plastic care separau boxele porcilor, iar acoperișul era construit din panouri tip sandwich. Pe durata intervenției, un bărbat de aproximativ 30 de ani a suferit un atac de panică și a fost evaluat de paramedicii SMURD, dar nu a necesitat transportul la spital. Din păcate, 612 porci au pierit în incendiu. Se presupune că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit. 

Reprezentanții ISU Cluj au declarat:

”Din moment ce incendiul se manifesta generalizat la un singur imobil, de aproximativ 1.000 mp, forțele au fost suplimentate. Flăcările au fost favorizate de materialele combustibile din interior, precum panourile din plastic care separau boxele unde se aflau porcii. Totodată, acoperișul a fost construit din panouri de tip sandwich. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit. Forțele de intervenție au revenit  la subunitate la ora 05.55”.

,,Incendiul a pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit. Mai exact, a fost vorba de cabluri defecte," au mai transmis reprezentanții ISU Cluj.

Comentarii Facebook