Duminica 22 Decembrie

O fetiță de 15 ani, decedată într-un accident la Cluj, a salvat trei vieți


Un destin frânt brusc și mult prea devreme a salvat viața a trei copii prin donare de organe. O adolescentă de 14 ani a fost salvată prin transplant de ficat, iar doi copii au fost salvaţi prin transplant de rinichi.

Sunt momente în viață când destinul lovește fără milă. E ca și cum o lume întreagă ar dispărea subit, printr-o sentință crudă şi de neînţeles. La Cluj, un accident rutier a făcut să dispară o lume de numai 15 ani. O dramă care schimbă definitiv viața familiei, pentru că nimic nu se compară  cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinții au reușit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire. Când destinul loveşte pe neaşteptate atât de crunt, decizia de a oferi altor semeni necunoscuţi o şansă la viaţă, nu poate fi decât un gest al iubirii şi generozităţii supreme”, se arată în comunicatul publicat de Agenția Națională de Transplant. 

Trei copii cu vârste între 8 și 14 ani au primit o nouă șansă la viață

Potrivit sursei citate, alături de familia îndurerată s-a aflat echipa ATI şi de coordonare de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca

Datorită acestui înger, o altă adolescentă, de 14 ani, a fost salvată prin transplant de ficat, realizat la Institutul Clinic Fundeni de către echipa coordonată de Dr. Doina Hrehoreţ, cu sprijinul  echipei ATI, condusă de Dr. Ruxandra Fota. Alţi doi copii, de 8 ani și de 14 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipa IC Fundeni pentru ficat, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, şi ICUTR Cluj pentru rinichi, coordonată de Dr. Dan Pop”, a mai transmis ANT. 

Comentarii Facebook