Miercuri 25 Decembrie

O mămică din Cluj reclamă că un individ dubios încearcă să le ofere copiilor dulciuri pe stradă: A îndemnat-o de 3 ori să ia bomboane deși eu am spus nu


O mămică din Cluj-Napoca trage un semnal de alarmă cu privire la o situație stranie pe care a întâmpinat-o joi după masă, pe o stradă din cartierul Mărăști. Femeia se plimba cu fetița ei de 3 ani, moment în care a observat un individ care i-a oferit fiicei sale dulciuri.

Deși femeia și copila l-au refuzat acesta a insistat ca fetița să ia bomboane, potrivit clujencei. Ba mai mult, după încă un refuz acesta i-ar fi spus femeii că nu e decizia ei dacă fetița mănâncă sau nu dulciuri, încercând să îi afle și numele. 

,,Aș dori sa semnalez că în 7 Martie in jurul orei 17:50, un bărbat cu o geantă la el și cu o punga de jeleuri încerca sa ademeneasca copiii sa se servească din punga cu bomboane.

Treceam cu fetita mea de 3 ani pe strada respectiva, și a indemnat-o de 3 ori sa ia bomboane deși eu am spus "nu, mulțumesc", fetița la fel nu a dorit. A insistat în continuare asa ca i-am spus ca eu decide ce are fetita voie sa manance.

Ne-am îndepărtat spre colțul străzii Anina și continua să strige după mine ca "ea decide ce vrea, nu tu" și mă-ntreaba cum o cheamă. Mi s-a parut suspect acest barbat, prin comportamentul arătat și atâtea insistențe. Avea în jur de 50 ani probabil.”, le-a sesizat femeia autorităților locale.

În trecut au mai existat situații în care diferiți indivizi au încercat să lege conversații cu fetițe sau băieți pe străzile din Cluj-Napoca, de multe ori folosindu-se de cadouri precum flori sau dulciuri.

Deși aceste interacțiuni ar putea părea inofensive în unele cazuri, acești indivizi pot avea comportamente și acțiuni nepotrivite față de cei mici, mai ales când aceștia nu sunt însoțiți. 


Comentarii Facebook