O nouă zi, un alt șofer clujean prins beat la volan. A cauzat și un accident



Polițiștii clujeni au depistat, miercuri seară, un conducător auto care se afla beat la volan. De asemenea, acesta fusese implicat și într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La data de 14.11.2018, în jurul orei 22:17, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, Biroul Rutier, au identificat un conducător auto, în vârstă de 19 ani, din municipiul Dej, jud. Cluj, sub influența alcoolului, având o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză fusese implicat într-un accident rutier cu pagube materiale”, informează IPJ Cluj.

În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook