Duminica 22 Decembrie

O nouă zi, un alt șofer prins beat la volan pe străzile Clujului, la oră de vârf


Polițiștii clujeni au depistat, joi, un conducător auto care s-a urcat la volan în stare de ebrietate.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tăşnad, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj. 

În urma testării cu aparatul etilotest a reieşit faptul că bărbatul avea o concentraţie de peste 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook