Duminica 22 Decembrie

O profesoară de canto din Cluj DESFIINȚEAZĂ festivalul Mamaia Copiilor 2021. Copiii au fost tratați foarte prost - FOTO


Ioana Nadia Moldovan, profesoară de canto la clubul Kids Sing din Cluj-Napoca, a relatat experiența traumatică prin care a trecut ea și elevii ei la concursul Mamaia Copiilor 2021.

Ioana Nadia Moldovan este și cântăreață, fiind absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima.

Mamaia Copiilor 2021…

Nu am cuvinte sa descriu acest concurs care m-a dezamagit profund.

Imi amintesc cu mare drag primele editii ale festivalului… un festival de prestigiu, cu oameni dedicati 100% si concurenti bine pregatiti. 

Un festival la care erai mandru sa participi, un festival foarte bine organizat, un festival in care accentul se punea pe concurenti si aveau mare grija ca fiecare concurent sa plece acasa cu bucurie in suflet, chiar daca nu obtinea premiul mult dorit.

Am ramas dezamagita sa vad ca in anul 2021 accentul nu se mai pune pe concurenti, ci pe bani.

Va dau cateva exemple ca sa intelegeti exact despre ce vorbesc:

1. In regulamentul festivalului, Art. 7 scrie in felul urmator: În cazurile speciale, dacă se constată că unii interpreţi foarte talentaţi nu dispun  de resurse financiare, conducerea Festivalului va aproba scutirea de taxa pentru participare în concurs la faza finala, pe baza dovezilor legale (copie si original – copia ramane la organizator). Este vorba despre copiii institutionalizati si de cei ai caror parinţi au venituri foarte mici.

Eleva mea la care i-a decedat tatal, iar mama ei are salariul foarte mic, nu a fost scutita de taxa de participare. I s-a facut o reducere de 50 de lei!!

“Mergeti la secretariat, i-am facut un discount”

Asta mi-a spus distinsul director al festivalului.

2. O alta eleva de-a mea, nu a primit diploma de participare nici in ziua de azi. Am umblat dupa domnul director 3 zile la rand, rugandu-l sa-i dea fetei diploma, de fiecare data raspunsul sau fiind “Nu am timp!”.  Explicati dumneavoastra atunci copilului de 7 ani care plange in momentul de fata ca dumneavoastra nu aveti timp pentru toti concurentii! 

3. A treia eleva despre care va povestesc a participat la doua sectiuni, iar la una dintre ele, la repetitii, sunetistul nefiind atent, i-a dat vocea foarte incet. Fata, a cantat piesa chiar daca nu se auzea bine, moment in care distinsul director a strigat la copil spunandu-i ca nu se inteleg cuvintele, iar fata a incercat sa-i explice ca nu se aude deloc, vocea ei in boxa de control fiind data foarte incet, insa a oprit-o la jumatate si a fost scoasa de pe scena. Fata a iesit plangand. Al doilea copil pe care il face acest domn sa planga! E ireal ceea ce se intampla!

4. Ca parinte, daca voiai sa-ti vezi copilul care intra pe scena, trebuia sa platesti bilet. La premiere, trebuia sa platesti bilet. Pana si concurentul a trebuit sa aiba bilet ca sa-si ridice premiul!!! 

5. Ultima zi de festival… premierea… am mers pregatiti la concurs, doi elevi de-ai mei urmand sa-si ia premiile, iar inainte sa inceapa decernarea premiilor, s-au inmanat medalii si diplome profesorilor de canto care au avut elevi in  concurs.

Se premiaza primii profesori, elevii mei deja zambeau, asteptau momentul in care voi urca pe scena si vor fi mandri ca sunt alaturi de ei. 

Se premiaza profesorii, colegi de-ai mei, colegi cu care ma intalnesc la multe festivaluri de prin tara si ne bucuram sa ne revedem de fiecare data. 

Se ajunge si la ultimul profesor si ghiciti ce? 

Numele meu nu este strigat pe scena

Elevii mei s-au uitat mirati la mine, cu gurile cascate si multe semne de intrebare. 

Asa s-a incheiat festivalul “Mamaia Copiilor” 2021.

Cu siguranta nu sunt singura care a plecat total dezamagita de la acest concurs care candva era un adevarat festival, cu prestigiu si oameni cu bun simt care aveau grija sa respecte micii artisti care urcau pe scena”.

Comentarii Facebook