Soprana Diana Ţugui, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, a acuzat diletantismul cu care a tratat juriul de la Românii au talent cazul Paulei Rad.

Aceasta îl apără pe managerul Operei din Cluj, Florin Estefan, și spune că Paula Rad are o voce bună, dar acest lucru nu este suficient pentru a putea lucra la Operă. 

ROMÂNII AU TALENT ȘI SPUN LUCRURI TRĂZNITE !

”Cel mai greu de rostit cuvinte din lume sunt NU ȘTIU și NU MĂ PRICEP. Psihologii și sociologii spun că dacă un reporter te oprește pe stradă și-ți cere opinia despre n’import quoi, indiferent de domeniu, vor fi rarisimi cei care vor spune senini: ”La asta nu mă pricep”. Omul simte nevoia să răspundă ceva, orice, pentru că altfel își închipuie că va fi considerat ignorant!

În povestea Românii au talent - Opera Națională Română Cluj, pare că se aplică vorba ”Un nebun aruncă o piatră în apă și 1000 de înțelepți nu știu cum să o scoată de acolo”. Vine stimabilul Florin Călinescu, aruncă două replici aducătoare de rating, conform unui format tip ”românii rămân cu gura căscată”, după care muzicieni și muzicologi, jurnaliști interesați și cititori oarecare, persoane bine intenționate și oameni care n-au fost în viața lor la operă încep veșnica luptă a partizanatelor și contrazicerilor. Sigur, oriunde miroase a posibil scandal, apar și corbii de serviciu din presa locală care croncăne declamativ verdicte injuste, aruncând fără discernamânt anateme și lături în capul cui le merita cel mai puțin.

În fața acestor lucruri și după o viață cu partitura în față, îmi permit următoarele opinii, intrebări și sugestii:

- În țara în care oricine se pricepe și vorbește despre orice și nimeni nu mai respectă munca și expertiza nimănui, pare să fie prea complicat să gândești ce consectințe pot avea vorbele tale. Blestematul de rating calcă fără milă peste cadavre, și dacă alături de rețeta de succes garantat „pantaloni scurți - absolventă de conservator - femeie de serviciu - bucată muzicală cunoscută de toata lumea din auzite” mai adaugi și o înfierare proletară la gramadă și fără discernământ a unor oameni și instituții despre care nu știi nimic, atunci ai acaparat toată atenția! Adevărul, corectitudinea și dreptatea rămân cu capul spart în culise. Ca rețeta să fie perfectă n-ar mai trebui adaugată decât replica la moda: Corupția ucide!

- E încă mult loc pentru cântăreți buni în operă. Din toți absolvenții de Conservator din țara asta, cei mai mulți ajung să lucreze ca profesori de muzică, in cor sau chiar în meserii din alte domenii, lucruri extrem de onorabile, de altfel. Nu doar pentru că numărul de soliști din teatrele de operă este și va fi întotdeauna limitat oriunde în lume; ci în primul rând pentru că cei mai mulți realizează, fie că o recunosc sau nu, că ar trebui să se înhame la o muncă uriașă și fără pauză pentru tot restul vieții, lucru pe care puțini îl știu la început și chiar mai puțini sunt dispuși să îl facă! Atunci când termini școala de șoferi n-ai devenit automat un conducător foarte bun și cu atât mai puțin vreun pilot de Formula 1. Oricât talent ai avea! Munca de-abia atunci începe iar în operă, dacă vrei să rămâi profesionist, această muncă se va termina numai odată cu ieșirea la pensie.

- Înainte de a da verdicte care pot să jignească sau să doară, membrii showului TV în cauză sunt invitații mei să asiste la o cabină (repetiție individuală cu pianist), a mea sau a oricărui coleg de-al meu, oricând doresc! Or să înteleagă, poate, câtă muncă se ascunde în spatele cizelării fiecărei note. A FIECĂREI NOTE! Chiar dacă într-o sală de operă va fi întotdeauna un număr limitat de ascultători care vor cunoaște perfect partitura sau vor percepe și înțelege subtilitățile ei, cântarețul de operă este obligat să fie profesionist! Pentru că opera nu este doar un alt gen muzical. Ea cere enorm de la orice artist liric și, ca să rămâi sus, o iei cu tine (vrei, nu vrei) acasă, în vacanță și noaptea în somn. Cu tot respectul pe care îl merită domnișoara Paula Rad, o persoană de toată isprava și care a picat nevinovată la mijloc într-o dispută care nu i se datorează în niciun fel, sunt obligată să spun următoarele: orice muzician specializat în genul liric ar putea face zeci de corecturi instantanee în partitura cântată de ea la care, pe alocuri, a adus chiar și contribuții personale fără acceptul domnului Puccini. Vocea ei, realmente promițătoare, e departe de a fi suficientă. Atunci când ai șansa să te naști cu o voce bună, în opera distracția de-abia începe! Iar Paula ar trebui să știe asta, oricât de tentant ar fi boost-ul oferit de showul la care a participat.

- Cum ar fi ca la următorul film a lui Nae Caranfil, nu el- regizorul- ar fi cel care decide dacă Florin Călinescu sau alt actor e potrivit pentru rol, ci un juriu format din profesori de geografie, matematicieni și prezentatori meteo? Cum ar fi dacă serbările școlare ar trebui sa se constituie în sursă obligatorie de recrutat distribuții pentru Buftea? Cum ar fi dacă „Ziar de Caransebeș” ar decide prin vocea comentatorului de politică agrară că Nae Caranfil e un corupt, că numele lui are sorginte aromână și ăsta e un argument clar de lipsă de caracter iar Florin Călinescu a primit rolul din „Asfalt Tango” pe pile?

- Propun ca în loc de audiție, la Opera Cluj sau la Metropolitan, la București sau la Scala, să existe un buton Golden Buzz prin care să fie aleși cântăreții din distribuția fiecărei opere. Eventual să poată fi apăsat și de trecători, astfel încât să avem o adevărată operă democratică. Cu un pic de străduință am putea aplica ideea asta și la admiterea la Conservator și, de ce nu, în orice alt domeniu al vieții culturale, că prea au devenit artiștii și creatorii înfumurați și elitiști!

- Simt nevoia să-mi cer eu scuze, pentru că e puțin probabil ca împricinații să o facă, colegilor mei a căror muncă neîntreruptă și nevăzută a fost direct sau indirect, cu voie sau fără voie, ofensată. Și în primul rând munca lui Florin Estefan, cel mai direct și nedrept atacat, căruia orice om de bun simț și bună credință îi vede rezultatele și-i recunoaște meritele în ridicarea operei clujene. Nu pot decât să sper, riscând să fiu idealistă, că ne îndreptăm spre o vreme a normalității, în care seriozitatea, munca și valoarea vor câștiga competiția cu show-ul facil și semidoctismul agresiv”.