Vineri 22 Noiembrie

O studentă din Cluj, care a suferit un accident în SUA, are nevoie de AJUTOR. Drama ei este incredibilă - FOTO

 

OSUBB organizează campania de strângere de fonduri ”Numai împreună suntem toți” pentru studenta Andreea Beatrice, care a suferit un accident în SUA.

 

În data de 19 aprilie 2016, de la ora 19:30, în Teatrul de Vară din Campusul Hașdeu, Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai va organiza un concert caritabil cu scopul de a strânge fonduri pentru studenta Andreea Beatrice Roman, de la Facultatea de Geografia Tursimului, care a suferit un accident în SUA în vara anului 2014. 

 

Andreea Beatrice Roman a suferit acest accident în cadrul programului Work and Travel, în anul 2014, când un motociclist a dat peste ea. În urma acestei tragedii, ea a rămas cu un traumatism cranio-cerebral, având 6 intervenții medicale în SUA. După aceste intervenții a fost adusă în România și supusă unui tratament de recuperare medicală. În momentul de față, Andreea are sechele psihomotorii severe ce necesită un tratament adecvat, fiind internată la Polaris Medical. Doctorii primului spital la care a fost internată, BB Hospital din Lewes, statul Delaware, au greșit diagnosticul, spunând că își va reveni în câteva zile, iar după patru ore a trebuit să fie mutată de urgență la spitalul Chirstiana Hospital, din Wilmington, unde a intrat direct pe masa de operații. Doctorul celui de-al doilea spital a declarat faptul că această tragedie se putea evita dacă nu era ținută degeaba câteva ore pe patul de spital.

 

 

Din momentul accidentului, americanii au format o întreagă comunitate ca să o ajute pe Andreea. Managerii localului unde aceasta lucra au angajat chiar și un avocat pentru a da în judecată BB Hospital. Ce este de menționat este faptul că studenta este datoare celei de-a doua unități medicale, în urma spitalizării, cu câteva sute de mii de dolari. Procesul se estimează că va dura aproximativ doi ani de zile, iar dacă instanța va acorda despăgubirea, banii vor fi direcționați către unitatea medicală din America în care Andreea a fost spitalizată începând de anul trecut și până la venirea în România, întrucât costurile de spitalizare în SUA sunt extrem de mari și imposibil de acoperit de asigurarea pe care a avut-o Andreea. Asigurarea acesteia a reușit să acopere doar întoarcerea tinerei în țară. Fondurile care au ajutat-o pe Andreea să se recupereze provin din campanii organizate de prietenii acesteia din SUA, dar acestea se vor termina în curând.

 

 

O altă problemă grav o constituie situația ei actuală, pe lângă cea medicală, aceasta fiind una extrem de dificilă. Studenta este orfană de mamă, tatăl său are handicap de gradul I, iar singura persoană capabilă să aibă grijă de ea este mătușa sa, care a încercat sa realizeze procesul de schimbare a tutorelui legal, însă fără succes.

 

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai susține cauza tinerei studente care a suferit acest grav accident și face apel către alți oameni și organizații să se alăture cauzei și să nu uite că în primul rând trebuie să fim oameni. 

 

 

Pentru persoanele care nu pot ajunge la concert există două alternative de a face donații:

 

Cont IBAN în RON: RO23BTRL01301201663326XX

Cont IBAN în DOLARI: RO41BTRLUSDCRT0066332501

Titularul contului: Toth Elena.

Comentarii Facebook