Duminica 22 Decembrie

O studentă din Cluj și-a găsit mașina lovită, vinovatul n-a avut bunul simț să lase un număr de telefon: „Data viitoare lasă de un pachet de țigări măcar”


O studentă din Cluj-Napoca și-a găsit mașina lovită frontal, deși o parcase regulamentar. Vinovatul nu și-a lăsat datele de contact, plecând mai departe. Fata spune că studentă fiind, nu are bani să-și repare mașina, iar cel care a făcut-o putea să lase bani măcar „de un pachet de țigări”.

Țin să mulțumesc domnului/doamnei care a dat cu spatele fix în opelutzu meu parcat regulamentar. Sunt studentă n-am bani să-l repar, next time lasă de un pachet de țigări măcar”, a transmis fata pe un grup de Facebook destinat șoferilor clujeni.

ss.jpeg

În timp ce unii pleacă de la locul accidentului, fără să-și recunoască vina, alți clujeni s-au oferit chiar să o ajute pe fată. 

„Ce opel este poate te pot ajuta cu grila cu semn”; „Scrie-mi în privat, posibil sa am eu grilă”; „Ți-l plătesc eu”; „Dă un Revolut sau BT Pay”, au fost doar câteva dintre comentariile clujenilor care erau dispuși să o ajute pe tânără. 

Tamponările din parcări cu autor necunoscut, în creștere. Ce riscă șoferii care lovesc o mașină și fug

Numărul celor care își găsesc mașinile lovite în parcare este în continuă creștere. Mulți nu merg la poliție și caută autorii pe internet. Pe internet sunt zeci de postări ale proprietarilor de mașini care încearcă să îi găsească pe șoferii care le-au avariat autoturismele în parcare. 

Mulți postează fotografii cu lovitura și cu locația, iar alții, ceva mai norocoși au reușit să facă rost de imagini de pe camerele de supraveghere în speranța că așa vor găsi mai repede vinovatul. Șoferii care nu raportează la poliție că au lovit un autoturism în termen de 24 de ore sunt sancționați și cu 590 de lei. Șoferii care sunt găsiți de poliție după ce au lovit un autoturism sunt chemați să predea permisul.


Comentarii Facebook