Duminica 22 Decembrie

#OamenidinUBER: Domnul Tic (P)




Domnul Tic este solist, cantautor, avocat, pshihosociolog, iar în timpul liber conduce cu UBER pentru a-și finanța cea mai mare pasiune a sa, muzica. Am stat de vorbă pentru a descoperi povestea omului care conduce cu plăcere pasageri la destinație și pentru a înțelege care sunt motivele pentru care alege să conducă cu UBER și să pună orașele în mișcare.

Prin definiție, pasiunea te face fericit, iar domnul Tic spune că este fericit pentru că face ceea ce-i place, conduce, și are timp să-și cultive și cele două mari pasiuni ale sale: muzica și oamenii. A terminat Facultatea de Drept și și-a continuat studiile cu un Master în Psihologie Cognitiv Comportamentală.

A devenit psihosociolog pentru că a hotărît că ”e momentul să mă cunosc mai bine, să înțeleg lumea mai bine și să îi ajut pe ceilalți”.

Iubește să citească și să cânte, iar de-a lungul anilor a ajuns să concerteze alături de mii de trupe. Spune că a urmărit mereu e să trezească o emoție puternică în oameni. Ne-a povestit entuziasmat că în toamna acestui an are în plan să lanseze un disc - “unul de excepție, care va revoluționa piața muzicală de la noi”.

A descoperit UBER ca pasager, în drum spre concerte. I-a plăcut experiența, așa că a decis să se se alăture comunității și să conducă în timpul liber. Veniturile pe care le câștigă ca șofer partener le folosește pentru a-și finanța pasiunea: muzica. Iar experiența la volan nu este niciodată plictisitoare.

”Într-o zi am fost solicitat pentru o cursă de un domn indian. S-a suit în mașină. Eu ascultam Norah Jones. Domnul m-a întrebat dacă îmi place. I-am răspuns că iubesc muzica asta. M-a întrebat dacă știu că are origini indiene. Am început să-i povestesc totul despre Norah. A fost foarte plăcut surprins și mi-a spus că și el are ca hobby muzica, dar că muzica indiana este altfel și dacă o pătrunzi și o înțelegi, abia atunci ajungi să fii un om complet. Mi-a mulțumit mult pentru conversație și mi-a strâns mâna la plecare, cu reverență! E minunat să cunoști oameni!”, își amintește domnul Tic.

Din anii studenției și până acum, domnul Tic și-a dedicat întotdeauna energia celor din jur, pentru că „asta trebuie să facă artistul, să fie implicat, să fie acolo, să trăiască în lumea aia”. Așa cum a descris el, îi place să lucreze cu și pentru oameni, iar cu Uber are ocazia să „descopere lumea, așa cum este ea acum”.

La fel ca domnul Tic sunt mulți alți șoferi UBER, oameni foarte diferiți: părinți, bunici, studenți, antreprenori, artiști, sportivi - fiecare dintre ei are o poveste și un motiv pentru care alege să conducă pe platforma UBER. Iar povestea lor poate fi și povestea ta: cu UBER conduci când vrei, în funcție de programul tău, și câștigi venituri suplimentare pentru a-ți finanța pasiunile sau a-ți îndeplini obiectivele. Înscrie-te și tu ca șofer partener UBER ca să faci parte din comunitatea oamenilor care pun orașele în mișcare!

Despre UBER

Misiunea UBER este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă - peste tot, pentru toata lumea. Compania UBER a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă - cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Opt ani și câteva miliarde de curse mai tarziu, UBER își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, UBER este şi în România, în Bucureşti și, din 2016 și la Cluj, Brașov și Timișoara.

Comentarii Facebook