Duminica 22 Decembrie

Oamenii care cer rezidență la Clujul de cinci stele dorm pe scările de la Iulius Mall! Serviciul de Imigrări este depășit - FOTO


Străinii care cer rezidență în România trebuie să doarmă noaptea pe scările de la Iulius Mall Cluj, pentru a putea ajunge să își depună dosarele. 

Am venit la 18:44 în ziua precedentă și am terminat la 10:40 dimineața”, a relatat Daniil Nenakhov, un student de 18 ani din Kazahstan înscris la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca

Acesta a venit în Cluj-Napoca, în octombrie 2022, în cadrul unui program de burse oferit de Guvernul României. La sosire, a trebuit să solicite permis de ședere din partea Sergiciului de Imigrări Cluj, situat la etajul inferior al Iulius Mall, pe strada Alexandru Vaida Voevod 53B, scrie romania-insider.com.

Procesul de obținere a acestui permis este greoi.

Daniil a stat peste noapte în fața mall-ului, cu toate documentele cerute plus o pernă și o pătură pentru confort. Așa nu își va pierde rândul la coadă printre alți solicitanți din afara UE care au așteptat și ei. peste noapte, ore întregi alături el.

Dintr-un motiv necunoscut pentru mine, în prezent este destul de problematic să depun documente pentru obținerea/prelungirea permisului de ședere pentru străinii care nu sunt cetățeni ai UE. În total, am așteptat aproximativ 15 ore, dintre care jumătate am petrecut pe stradă, deoarece conform regulilor centrului comercial, este interzis să fim în el după închidere, dar măcar am avut voie să mergem la toaletă”, a relatat acesta

Clujul are numai două ghișee de la biroul de imigrări pentru un întreg oraș care aspiră la un milion de locuitori.

În medie, în ciuda orelor lungi de așteptare, doar 13 până la 15 persoane din afara UE își pot depune actele zilnic, din cauza lipsei de personal și a timpului scurt de depunere.

Juan Jose, venit la Cluj în urmă cu șase ani din Chile, este în pericol de a fi expulzat. 

Într-un moment ca acesta, este important pentru noi (comunitatea internațională din Cluj-Napoca) să ne unim. Nu are sens ca noi să fim pedepsiți pentru incompetența lor. Sigur, am stat toată noaptea pentru a obține un permis iar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în trecut”, spune el, sugerând că universitățile clujene trebuie să joace un rol în asigurarea siguranței studenților lor internaționali prin menținerea unei bune comunicări cu Serviciul.

Problema este programul scurt de depunere a actelor, zilnic între 10.00 și 12.00.

Bătaie în fața Serviciului pentru Imigrări Cluj! Oamenii s-au certat de la bonurile de ordine - VIDEO EXCLUSIV


Comentarii Facebook