OPC Cluj: Restaurantul chinezesc Yummy Yang din Iulius Mall a fost închis

 

Restaurantul chinezesc Yummy Yang din din Iulius Mall a fost închis, după ce comisarii OCP Cluj au descoperit că produsele nu erau depozitate corespunzător.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a defăşurat o acţiune de control în zona food a mall-ului din Gheorgheni, fiind verificate zece unităţi de alimentaţie publică, neconformităţi constatându-se la nou dintre aceştia.

Abaterile identificate au fost legate de nerespectarea condiţiilor de păstrare, depozitare a materiilor prime, produselor finite, lipsa elementelor de identificare caracterizare a semipreparatelor din blocul alimentar şi etichetarea incompletă a ingredientelor, semipreparatelor culinare. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate nouă amenzi în valoare de 13.000 lei. Un operator economic, urmare controlului efectuat şi consilierii oferite, a luat decizia de a închide temporar unitatea, pâna la remedierea deficienţelor şi modernizarea spaţiului în care-şi desfăşoară activitatea", a declarat Mircea Radu, comisar şef la Protecţia Consumatorilor Cluj.

Comisarii Protecţiei Consumatorilor Cluj (CJPC) Cluj au şi câteva sfaturi pentru consumatori:

-Refuzaţi produsele care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului sau care prezinta semne de infestare cu paraziţi

-Refuzaţi produsele care prezintă aspect necorespunzator

-Acordaţi o atenţie deosebita condiţiilor de igiena din cadrul localului şi a personalului de servire

-Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare, privind gradul de prospeţime

-La recepţia comenzii, solicitaţi şi păstraţi bonul de casa pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.

Au mai fost aplicate alte 9 amenzi în valoare de 13.000 lei.

 

 

Comentarii Facebook