Duminica 22 Decembrie

Orașul din Transilvania în care românii s-ar muta și le-ar plăcea să locuiască! Clujul e pe locul doi în acest top


Brașov, Cluj-Napoca și Oradea sunt cele mai atractive orașe din România în ceea ce privește intențiile de mutare și percepția asupra calității locuirii, potrivit unui sondaj realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare.

Indexul de Atractivitate Urbană analizează percepțiile rezidenților și non-rezidenților asupra celor 41 de municipii reședință de județ din România. Indexul evaluează atractivitatea orașelor la intersecția a două dimensiuni-cheie: intenția de mutare și percepția calității vieții în orașe.

Conform rezultatelor, Brașovul este considerat cel mai atractiv oraș din România pentru locuire, obținând cele mai bune scoruri la ambele dimensiuni.

Cluj-Napoca se clasează pe locul doi, urmat de Oradea (3), Sibiu (4) și Timișoara (5). Top 10 al celor mai atractive orașe pentru locuire este completat de Constanța (6), București (7), Iași (8), Alba Iulia (9) și Piatra Neamț (10).

index.jpg

Cei doi indicatori principali analizați sunt: orașul ca loc dezirabil pentru mutat, care reflectă percepțiile subiective și emoționale ale oamenilor și calitatea vieții orașului, care oferă o evaluare generală a reputației unui oraș și include atât opiniile rezidenților, cât și pe cele ale non-rezidenților.

Scorul final de atractivitate al fiecărui oraș a fost calculat ca media dintre scorul de intenție de mutare și calitatea vieții.

Ce face un oraș să fie mai atractiv pentru români

Analiza a inclus și evaluarea a 11 factori care influențează atractivitatea unui oraș pentru mutare/locuire. Oportunitățile de petrecere a timpului liber s-au dovedit a avea cea mai mare importanță relativă în explicarea atractivității, depășind chiar și factori tradiționali precum locurile de muncă bine plătite sau infrastructura de bază.

Pe locul doi în ierarhia factorilor se află infrastructura de bază a orașului, urmată de capacitatea acestuia de a încuraja creativitatea și inovația.

„Importanța opțiunilor de petrecere a timpului liber și a infrastructurii scoate în evidență faptul că atractivitatea urbană este explicată prin aspecte care influențează direct și imediat viața cotidiană a oamenilor. De la drumuri bine întreținute și utilități esențiale, până la accesul facil la facilități recreative, aceste elemente au un impact semnificativ asupra modului în care este perceput orașul.", a declarat Florian Filat, Director Executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare, coordonator al Indexului de Atractivitate Urbană și al Indexului de performanță urbană.

Comentarii Facebook