Duminica 22 Decembrie

Pacientă la UPU Cluj, spital Universitar: Asistenta dormea pe masă! Revin după o oră, dormea împreună cu altă asistentă - FOTO


O pacientă de la UPU Cluj, Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, a fotografat asistentele în timp ce dormeau capul pe mese, iar pacienții erau neglijați. 

Femeia s-a dus cu soțul la urgența clujeană, unitate spitalicească de top, unde domnea haosul. 

Haideți să vă povestesc despre ce experiența neplăcută am trăit la UPU ClUJ și să vă arăt cum dormeau angajații de acolo și cât de indiferent au tratat pe toată lumea. 

Decizia de a ne muta în țară a fost una foarte grea, prima îngrijorare a noastră au fost spitalele din România, pentru ca știți voi problema mea de sănătate și mi-ați spus de atâtea ori nu veni că la noi lasă de dorit.

În aceasta seara (21 august), la ora 1:30, am plecat cu soțul la urgență pentru că îl apăsa în piept. La ora 2.00, am ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Aici am fost întâmpinați de un domn Ciprian si doamna care dormea cu capul pe birou (ca na, doar de asta plătim noi impozite). Vedeți prima poza. 

300665070_625885622236345_4193925141432550859_n.jpg

Domnul care l-a întâmpinat pe soțul pot spune despre el că era tare plictisit de viață.

Pe soțul l-au pus pe un scaun într-o sala de așteptare și pe mine în alta. În aceste 2 ore am fiert. De ce trebuie să vedem aroganța, nepăsarea din partea cadrelor medicale? Pot întelege lipsa aparaturilor și condițiile, dar nu nepăsarea și aroganța. În această noapte am avut un nod în gât. Atât eu, cât și soțul, câteva din asistente sau care erau acolo mâncau biscuiți de fata cu pacienții, ieșeau la țigară, iar soțul meu stătea pe scaun fără să fie băgat în seama de nimeni. Toți cei care au intrat la urgențe au fost luați cu o atitudine de sus Și acum mă întreb eu ”Cum se poate așa ceva? A fost un moment când pacienții erau singuri (putea să li se facă rău, să cadă).

Intrasem să văd cum se simte soțul și ce sa vad? Doamna care trebuia sa fie la recepție era într-un separeu cu o altă asistentă și dormeau, pe un scaun, iar pacienții singuri. 

300733677_625885678903006_8362056295938780249_n.jpg

Rog Ministerul Sănătăţii - România să ia măsuri. Să facă un sondaj, trebuie să iasă adevărul la suprafață. Nu se poate domnilor ca cei aduși de urgență să fie lăsați atâta timp în plata Domnului, mai ales că aveau sala GOALĂ. Faceți o vizită aici vedeți ce spun pacienții (eu am fost nevoită să tac de frică pentru soțul meu). Ce se întâmpla dacă soțul meu chiar avea nevoie urgentă de medic? Îl băgau direct în camera de resuscitare? Păi de aia am ajuns noi cu 2 ore înainte?

După 15 ani în afara României (Spania) ne este greu să acceptăm asta și nu mă refer la condiții, ci știți voi oameni buni la ce mă refer, la atitudine”, a relatat clujeanca.

Aceasta a mai spus că în Spania tratamentul aplicat pacienților este unul regește.

Îmi este milă de oamenii din țară, tare milă. În Spania am fost tratată regește când am avut cancer. Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost aici.

Păcat ca suntem tratați așa, chiar de cei pe care noi îi plătim si care ar trebui să fie îngeri păzitori. Exact așa cum am simțit eu și familia mea cadrele medicale, ori de câte ori am avut nevoie în Spania.

Această întâmplare a avut loc in data de 21.08.2022.

Într-un final, după ce soțul nu a mai rezistat să aștepte și l-a abordat pe unul dintre medici a fost preluat după 2 ore. I-au pus o perfuzie de algocalmin, a fost evaluat de o asistentă și nicidecum de un medic specialist. În interior se bașcăleau și râdeau de pacienți. Își fac munca cu chiu și vai, fără un pic de umanitate. Cum să îi spună soțului meu strigând de pe un scaun ca să audă toată lumea: ”Eee domnule Kerekes, dacă nu faceți sport dvs o sa fiți al 6-lea din familia dvs care va muri și de ce vă speriați așa tare?”. Nici măcar bunul simt nu a avut să meargă lângă pat să vorbească civilizat. Le-a fost greu să se ridice de pe scaun, au trimis asistenta să dea mai tare la perfurfizie, să picure mai repede fiindcă trebuiau să facă schimb de ture…

Pai de nebuni pornim la drum în miez de noapte? Tare dezamăgiți suntem de sistemul sanitar din România. Am văzut atâtea în această seara ca nu vi le pot înșira pe toate aici, dar poate fac un live și va povestim cu lux de amănunte. 

Am ieșit la 5 dimineata din spital. Nu era multă lume și soțul a fost ținut 2 ore fără nimic în sala de așteptare fără un calmant, ca ei nu aveau chef.

Până la urmă o sa mergem la privat și tare rău îmi pare ca nu le-am spus câteva la final. De asta am decís sa postez aici. Poate o sa se sesizeze cine trebuie. Am ajuns la concluzia că oameni tac, tac de frică să fie tratați, dar eu nu pot sa accept așa ceva. Am făcut si reclamație unde trebuie.

PS: Eu nu zic ca toate cadrele medicale sunt la fel, dar azi-noapte am avut o experiență foarte neplăcută în acest spital, subliniez din nou, sala de asteptare urgente era GOALA”.

----------------------

UPDATE

”În urma apariției articolului ” Pacientă la UPU Cluj, spital Universitar: Asistenta dormea pe masă! Revin după o oră, dormea împreună cu altă asistentă - FOTO", pentru o informare corectă, vă comunicăm următoarele: 

- în data de 21.08.2022,la ora 02:59, s-a prezentat în UPU pacientul K.A.I., în vărstă de 33 de ani, acuzând dureri toracice, greață și vomă. Acesta a fost preluat la triaj încă din momentul sosirii în UPU, fapt ce reiese din înregistrările camerelor de supraveghere aflate în incinta unității. În urma celor relatate de pacient, a valorilor parametrilor vitali la sosire și conform Protocolului Național de Triaj, asistentul de serviciu a introdus pacientul în zona Fast Track, unde i s-a efectuat un EKG pentru a exclude o patologie cardiacă amenințătoare de viață, sugestivă pentru un stop cardiac; 

- pe baza rezultatelor EKG, pacientului i s-a atribuit codul de urgență Verde (Urgent), fără a avea elemente încadrabile pe nivelul Critic sau Resuscitare. În momentul în care s-a eliberat o targă pe sector, pacientul a fost preluat și consultat, administrându-i-se medicația antialgică și antiinflamatoare, având o evoluție favorabilă cu remiterea simptomatologiei. Acest fapt a fost confirmat și de pacient în momentul în care a fost întrebat de medicul de gardă cum se simte  Pacientul a declarat medicului de gardă că s-a prezentat în UPU fiindu-i frică să nu facă infarct, deoarece are “5 generații cu infarct în familie”. Medicul de gardă i-a explicat că aceasta nu reprezintă o condiție obligatorie să facă infarct. Pe timpul dialogului medic-pacient, medicul de gardă i-a sugerat pacientului să facă sport (pacientul a fost sportiv de performanță), fără a face vreo aluzie la greutatea corporală;

- pacientul a plecat din UPU la ora 04:40, asimptomatic, cu recomandarea dispensarizării prin medicul de familie;

- pe timpul gărzii din 20/21 august 2022, în intervalul 20:00-03:00, medicul de gardă a consultat personal un număr de 26 de pacienți din cei 53 prezentați pentru urgențe critice/urgente/minore; 

- personalul care apare în poze este subiectul unei anchete interne și face parte din categoria îngrijitorilor, neavând statutul de personal medical.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca își exprimă nemulțumirea cu privire la vehicularea în spațiul public a unor informații false și denigratoare, spitalul menținându-și obiectivul de a asigura servicii medicale de calitate tuturor pacienților, în condițiile în care marea majoritate a urgențelor medicale din toate specialitățile - adulți, din județul Cluj și multe urgențe din județele limitrofe sunt preluate de UPU din subordine”, precizează Biroul Comunicare, Relații Publice și Secretariat din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj. 

Comentarii Facebook