Şeful şoferului mort în accidentul dintre comunele Săvădisla şi Vlaha susţine că a vorbit cu cei de la SMURD despre cele întâmplate.
Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 16:00, în comuna Feleacu din judeţul Cluj.
Clujenii care sunt pricepuţi în domeniul IT sunt aşteptaţi din 31 octombrie de la ora 10:00 până în 1 November la 16:00 la cel mai mare targ de cariere din ţara în domeniul IT.
Liceul pentru Deficienţi de Vedere inaugurează, miercuri, 26 septembrie 2012, ora 17.00, la sediul instituţiei de pe Calea Dorobanţilor nr. 31, "Atelierul de dezvoltare a abilităţilor de pre-profesionalizare pentru copiii cu deficienţe de vedere ş
Un clip care a fost postat pe YouTube în urmă cu doar câteva zile face senzaţie reuşind să strângă aproape 2 milioane de vizaulizări.
În judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate în următoarele locaţii:
Primarul Emil Boc a anunțat că, în luna octombrie, va fi făcută o rectificare bugetară prin care va fi alocată suma de 55.000 de euro organizatorilor Festivalului Internațional de Teatru Interferențe.
Marius Popu, fostul şofer al Prefecturii Cluj, a fost numit în funcţia de director la Direcţia Agricolă, deşi nu are studii specializate în domeniu.
Fanii Manchester United vor fi primiți la Cluj-Napoca cu pliante special realizate prin care se dorește promovarea orașului.
Patru cazuri de trichineloză au fost descoperite în perioada 14-25 septembrie, de către medicii veterinari de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, la nivelul judeţului.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj va prelua documente pentru tipărirea cărţilor de identitate în comunele de pe raza judeţului Cluj, joi, în localitatea Floreşti.
Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 10:30 între Săvădisla şi Vlaha.
Filmul cu petrecerea trupelor DIAS Cluj în poligon, cu fete, cătușe, pistoale și alcool, a ajuns și pe YouTube.
Poliţia Cluj va împărţi clujenilor miercuri, 26 septembrie, pe B.dul Eroilor, pliante cu privire la măsurile de prevenire a furturilor din autoturisme, locuinţe şi buzunare.
Trei autoturisme au fost implicate într-un accident produs, în jurul orei 19.45, pe strada Traian Vuia.
Revoluţia din 1989, personificată de o femei de serviciu, este violată în grup într-un spectacol jucat la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca.
Polițiștii locali au făcut o razie, în 24 septembrie, în zona Pieţei Mihai Viteazul (strada Ploieşti, strada Argeş, strada Croitorilor), pentru combaterea comerţului ambulant ilegal.
Un accident soldat cu trei victime s-a produs pe raza localității Bunești, marți dimineața, aproape de intersecția cu centura ocolitoare a municipiului Gherla.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pe următoarele două săptămâni cu valabilitate în întreaga țară.
Clujenii îşi pot plăti impozitele şi taxele locale din anul în curs (tranşa a doua), excepţie făcând taxa de reclamă şi publicitate, taxa hotelieră, taxa vehicule lente şi impozitul pe spectacole până în 30 septembrie.
Institutul Confucius la Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia celor interesaţi, în semestrul I al anului academic 2012-2013 următoarele cursuri:
Clubul Întreprinzătorului Român (CIR) organizează până la finalul anului încă 35 de programe de formare pentru antreprenori, finanţate cu fonduri structurale europene.
Mai multe persoane au fost prinse de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială în zona Pieţei Mihai Viteazul că vindeau fructe şi legume în mod ilegal.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a primit "NU" din partea PSD Cluj şi nu mai are nicio şansă de a fi candidatul PSD într-un colegiu la nivel de municipiu.
Un bărbat a fost încătușat de un echipaj de poliție în urma unui scandal care s-a desfășurat pe Bulevardul Eroilor. Pietonul i-a luat apărarea unui taximetrist care a parcat, cu NESIMȚIRE, în mijlocul drumului.
Curtea de Apel Târgu Mureş nu îi permite lui Călin Stoia să plece în Austria în vacanță și pentru a rezolva unele treburi personale.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este în Cluj-Napoca. Vizita are ca scop inspecţia în şcolile din Cluj.
Elevii clujeni de la clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a vor da în acest an, înainte de examenele naţionale, trei simulări.
Mai multe şcoli din mediul rural din Turda, Gherla, dar şi Cluj au fost verificate de către comisii de inspecţie din cadrul ISJ Cluj. Vizitele nu au fost anunţate.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va avea loc vineri, 28 septembrie, la agenţia de pe Aleea Stadionului, nr.2.