Turnul Bisericii Sfântul Mihail poate fi vizitat în fiecare zi, până în 20 august, între orele 10.00 și 16.00.
Un autoturism cu însemnele MAI a fost fotografiat în Piața Mărăști, în timp ce staționa chiar în stația de autobuz.
O pereche de miri i-a șocat pe clujenii care se plimbau pe lângă lacul Chios, când au apărut la starea civilă în două TIR -uri.
Un BMW s-a făcut praf, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității Dâmbu Mare, iar două persoane au fost rănite.
Judecătorul Gabriel Năsui, de la Curtea de Apel Cluj, merge în vacanțe de lux cu cei pe care îi judecă sau se relaxează la jacuzzi.
Șoferul unui autoturism marca BMW și-a lăsat mașina în plină stradă, în fața unui fast food din Piata Mihai Viteazu.
Sâmbătă, 18 august 2012, Primăria municipiului Cluj–Napoca, împreună cu operatorii de salubritate organizează o nouă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Șoferul unui autoturism cu numere de Maramureș a blocat o stradă întreagă, parcând într-un mod cât se poate de ilegal.
Gheorghe Grosu despre care DNA susţine că ar fi primit bani de la deputatul PNL Teodor Atanasiu este în prezent cioban.
O clasă de elevi din Dej a luat ţeapă de la agenţia de turism Panoramic Tour din Dej, scrie dejeanul.ro
Aparatele radar vor fi amplasate în judeţul Cluj în următoare locaţii:
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au depistat şi identificat trei bărbaţi care sunt suspecţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, în 16 august.
Zilele Culturale Maghiare din acest week-end au pentru clujeni diverse activităţi.
Consiliul Local Cluj-Napoca în adunările generale ale acţionarilor de la Universitatea Cluj vor fi reprezentate de Radu Constantea.
Acţiunea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) are loc, sâmbătă, la Cluj-Napoca.
Festivalul Folcloric Internaţional "Sfântul Ştefan" se află la cea dea XIV-a ediţie şi este un eveniment tradiţional la Cluj-Napoca, ce aduce în atenţia publică diversitatea culturală şi etnică a minoritarilor din Europa Centrală.
Nicuşor Ştefan, şeful pe Cluj-Napoca al Alianţei Civice Democrate a Rromilor (ACDR), a declarat că a fost pus sub urmărire penală, fiind acuzat de procurorii DNA că i-ar fi îndemnat pe ţiganii de la Pata Rât să meargă la vot.
Aparatele radar vor fi amplasate în 17 august în următoarele locaţii:
Poştaşii clujeni au protestat vineri în faţa Prefecturii Cluj faţă de problemele cu care se confruntă Poşta Română.
Daniela Kiss, soţia comisarului şef Karoly Kiss, şeful Serviciului de Operaţiuni Speciale, secţia Cluj, din cadrul Ministerului de Interne, a fost trimisă în judecată pentru acuzaţia de luare de mită.
Un cetăţean şi-a parcat maşina pe sens unic chiar în faţa fostei Librării a Universităţii, actuala Diverta.
Clujenii au la dispoziţie un număr de 1.398 de oferte de angajare, potrivit Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), care mai precizează că în toată ţara sunt disponibile 8.023 de locuri de muncă.
Poştaşii clujeni vor ieşi vineri în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de mai multe probleme cu care se confruntă Poşta Română.
Procurorii DNA din Cluj au demarat o anchetă în care sunt implicaţi fiul actualului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu şi fostul ministru de la Apărare, Teodor Atanasiu.
Primarul Clujului a fost prezent joi şi la parking-ul de pe Negoiu, acolo unde lucrările sunt programate a fi gata pentru anul 2013.
Fostul prim-ministru al României, Emil Boc, a condus, joi, după mai bine de 3 ani.
Parking-ul de pe strada Mehedinţi din Cluj-Napoca a fost inaugurat, joi dimineaţă, după mai bine de un an de lucrări.
Întârzierea menstruaţiei nu este cauzată doar de apariţia unei sarcini. Controlul ginecologic este recomandat dacă mesntruaţia nu apare la data la care ar trebui, deaorece poate fi un semn de boală.
Vremea va fi destul de răcoroasă în acest sfârșit de săptămână, temperaturile nereușind să depașească 26 de grade Celsius.
Scumpirea gazelor naturale anunţată de Fondul Monetar Internaţional va afecta şi preţul alimentelor.