O familie de pe strada Ștefan Pascu din Cluj-Napoca, care lucrează de acasă, a ajuns la capătul răbdării din cauza câinelui vecinilor, care latră fără încetare aproape întreaga zi.
Parcul Cetățuia, unul dintre cele mai populare locuri de promenadă din Cluj-Napoca, s-a transformat într-o zonă în care clujenii se tem să se mai plimbe.
Trei câini ai unei familii care locuiește într-o clădire „semi-prăbușită” stârnesc neliniște printre locuitorii din zona Someșului.
Daniel David, rectorul UBB Cluj, a fost numit președintele unei instituții fundamentale pentru dezvoltarea învățământului superior din Europa.
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, care cuprind și minivacanța de 1 decembrie.
Unii șoferi din Cluj au prins un tupeu de neimaginat. Au ajuns să-și lase mașinile în parcările rezervate persoanelor cu dizabilități fără a se gândi de două.
O femeie în vârstă de 50 ani a fost găsită fără suflare într-o locuință din Tureni, Cluj.
Tragedie evitată în ultimul moment într-o intersecție din Cluj! Un șofer inconștient a făcut „slalom” cu mașina printre pietoni: „Grăbit omul”
Comuna Apahida se numără printre localitățile din județul Cluj care se află într-o continuă dezvoltare. Recent, autoritățile locale au venit cu o veste bună pentru clujenii din Apahida, iluminatul public va fi modernizat!
Un accident rutier a avut loc marți dimineața în comuna clujeană Ceanu Mare.
În Cluj, pe lângă șoferii care parchează în locuri interzise mai există și o altă categorie, mai rară, care aduce zâmbete pe fața altor persoane.
Inspectoratul Teritorial de muncă a împărțit amenzi de mii de lei, în urma unor controale la transportatorii rutieri din Cluj.
Într-o noapte liniștită din județul Cluj, liniștea a fost spartă de un apel care anunța o urgență: o viitoare mamă în nevoie, într-un moment critic. Pentru echipa SMURD Cluj, acesta a fost începutul unei intervenții care avea să se transforme într-un mira
Nerespectarea regulilor de circulație și a celor care țin de bun-simț sunt la modă pe străzile din Cluj-Napoca și zonele din jur. O astfel de întâmplare a avut loc și astăzi
Clujenii au semnalat din nou prezența unor indivizi care pretind că sunt surdo-muți și cer bani în numele unei asociații care nici măcar nu există. Aceștia au fost observați frecvent în zone aglomerate, în special în Piața Unirii, în Târgul de Crăciun, de
Un tânăr de 24 de ani a pierdut controlul autilitarei pe care o conducea și a lovit o mașină aflată pe contrasens.
Astăzi, 26 noiembrie, cerul va fi variabil, cu înnorari temporare în nord-vestul teritoriului, unde izolat, mai ales seara, vor fi ploi si burniță.
Meteorologii ANM au emis o avertizare nowcasting de Cod Galben de ceață pentru cinci județe din țară, printre care și județul Cluj.
Locuitorii din Cluj-Napoca au semnalizat, în ultima vreme, tot mai des prezența vulpilor pe străzile municipiului. Oamenii relatează că animalele sălbatice sunt văzute după lăsarea serii, ceea ce-i face să se teamă pentru siguranța lor.
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit astăzi la un accident rutier produs în localitatea Bolduț, comuna Ceanu Mare. În eveniment au fost implicate două autoturisme, însă, din fericire, nu au existat persoane încarcerate.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit astăzi la un grav accident rutier care a avut loc pe strada Oașului din Cluj-Napoca. La fața locului au fost găsite două vehicule avariate: un autoturism și o autoutilitară.
Un accident rutier a avut loc pe centura Florești - Grigorescu, astăzi, 25 noiembrie, în jurul orei 16:00.
Un incendiu a izbucnit luni după amiază într-o gospodărie din Turda.
După cazul tragic a lui Kristof, un copilaș de aproape 5 luni, din Satu Mare, o întâmplare aproape identică a avut loc la Spitalul de Pediatrie 2 din Cluj. Victor-Ștefan, un bebeluș de doar opt luni, din același județ ca și Kristof, s-a stins din viață în
Clujenii de pe strada Făgetului au relatat că pista de biciclete, pe porțiunea dintre intersecția cu Calea Turzii și intrarea în pădure spre Sălicea, este acoperită pe aproximativ 50% din suprafață cu gheață și zăpadă, punând în pericol bicicliștii și par
iua Internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor va fi marcată și în Cluj-Napoca.
O postare pe rețelele de socializare a unui tătic din Cluj, care și-a folosit copiii ca să evite cozile de la secțiile de votare, a generat un val de reacții acide în rândul internauților.
Fenomenul parcărilor ilegale de pe trotuarele din Cluj-Napoca nu se domolește nici măcar în weekend, când o bună parte din angajați au zile libere, iar copiii nu merg la școală.
O femeie aflată la volanul unui autoturism, cu numere de Satu Mare, era pe cale să provoace un accident care se putea termina tragic, atât pentru ea, cât și pentru mașina
Clujenii care obișnuiesc să facă mișcare în Baza Sportivă „La Terenuri” din cartierul Mănăștur riscă să se accidenteze în orice moment.