Duminica 22 Decembrie

Pandemia a crescut rata de suicid în rândul copiilor. Adolescenții consumă substanțe din cauza tristeții


Psihiatrul Luminița Mihai explică cum trebuie să gestionăm noi, adulții, astfel de situații, astfel încât să fim alături de copiii noștri și să îi ajutăm să treacă mai ușor peste această perioadă. 

Trebuie să ținem cont că a trecut un an de când suntem în pandemie, iar pentru copii a venit foarte brusc. Lucrul acesta, întreruperea școlii, trecerea în online. Au fost cele două luni în care toată lumea a sperat că o să treacă și o să revenim la o viață normală. Lucrurile nu au fost așa. Vacanța de vară nu a fost vacanță. 

Haideți să vedem și mesajele care au fost: Aveți grijă să nu vă îmbolnăviți, nu ieșiți afară, purtați mască, distanțare, acesta este un lucru destul de dificil în a ne distanța social. Aceste mesaje au introdus o panică generalizată. Mulți copii nu au mai vrut să iasă afară din casă. Mulți copii, de exemplu cei cu ADHD, care își consumau energia alergând sau mergând la diverse sporturi, au trebuit să stea între patru pereți”, povestește Luminița Mihai. 

Cum recunoaștem un copil depresiv

Începe să nu mai vrea să intre la ore, începe să aibă tulburări de somn, de alimentație, adolescenții încep să consume alcool. Nu numai adolescenții, dar și părinții. Consumul de substanțe în rândul adolescenților a crescut. Astea vin ca să compenseze stările de tristețe, de inactivitate. De asemenea, a crescut și ideația suicidară, tocmai din aceste motive. 

Când dai un mesaj și spui că cei mici îmbolnăvesc părinții, vă dați seama că ei nu au mai vrut să meargă nici la bunici, pentru că ei s-au simțit responsabili să nu îi îmbolnăvească. Asta este o durere pentru copil și internalizează lucrul acesta și îl vedeți că stă închis în casă”, mai spune medicul. 

Cum îi putem ajuta

Este important să îi găsim niște activități care îi fac plăcere. Adică să încercăm să închidem laptopul și telefonul și să încercăm să stăm de vorbă, dar despre ce îi place copilului, nu să începem să îl întrebăm de ce este trist. Vine din partea părintelui, chiar dacă ești obosit de la muncă, încearcă să te gândești și la celălalt.

Cel mai important este, dacă părintele vine tensionat, eu încerc să le explic părinților. Dacă ești tensionat, așează-te cinci minute pe canapea, respiră adânc, numără până la cinci și abia după stai de vorbă cu copilul. 

Eu îi mai învăț pe copii altfel. Dacă mama țipă la tine, e nervoasă și tu îți dai seama că nu ai greșit și că ea este nervoasă, îi învăț să folosească fie time-out, și părintele să accepte să se oprească cinci minute, să respire adânc și după să încearcă să vorbească. 

Primul care trebuie să se schimbe este adultul!”, a concluzionat psihiatrul la Antena 3


Comentarii Facebook