Duminica 22 Decembrie

Panoul cu Sfântul Nichifor Leprosul de la Cluj va fi dat jos: ”Chiar dacă se vor îmbolnăvi de coronavirus, îi voi vindeca!”


Poliția locală va da jos panoul din Florești pe care apare figura Sfântului Nichifor Leprosul, care îi îndeamnă pe oameni să nu se teamă de coronavirus, pentru că el îi va vindeva.

Poliția locală va îndepărta panoul, care încalcă legea privind zădărnicirea combaterii bolilor, pentru îi îndeamnă pe oameni să nu se protejeze de coronavirus, în condițiile în care după 15 mai purtarea măștii în public va fi obligatorie. 

Administratorul panourilor va fi convocat de autorități, în cursul zilei de vineri, pentru a arăta ce în baza cărui document a aprobat montarea panoului. 

Direcția de Sănătate Publică Cluj a fost sesizată pentru a lua măsurile pe baza legii privind zădărnicirea bolilor. 

Pe panoul din Florești, dar și din Piața Gării, din Cluj-Napoca, apare imaginea Sfântului Nichifor Leprosul alături de mesajul: ”Să le transmiteți oamenilor să nu se teamă de Coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune iar eu îl voi vindeca!”, se arată în mesajul de pe panou.

Avertizați pe toți creștinii să se roage la mine în mod repetat. Există și un leac”, mai scrie pe panou.

Internetul este plin de ”povești” în care se spune că acest sfânt s-a arătat unor bărbați în Bulgaria și în Grecia și le-a spus să nu se teamă de coronavirus.

Sfântul Nichifor s-a născut în 1890, într-o familie de țărani simpli, cu credință în Dumnezeu, din insula Creta. Părinții au murit când era copil și a trebuit ca la vârsta de treisprezece ani să intre ucenic în Chania la un bărbier.

Dar aici a început să aibă primele simptome de lepră. Astfel a ajuns la spitalul pentru leproși din insula Chios unde administrator era un părinte călugăr, viitorul Sfânt Antim Vagianos.

Chiar dacă lepra a avansat, întreaga sa viață a fost una de rugăciune. Pentru ascultarea și răbdarea sa în boală, părintele Nichifor a primit multe daruri și chiar dacă și-a pierdut vederea creștinii se foloseau mult de vederea sa duhovnicească. Chiar și când nu a mai putut coborî din pat, cei ce veneau la el plecau mângâiați și cu liniște în suflete.

Ce mărturisește un creștin din Bulgaria, al cărui nume și identitate nu este precizată pe niciun site:

Am fost foarte nerăbdător și deranjat în săptămânile anterioare de tot ceea ce se auzea în mass-media, dar m-am simțit mângâiat, mai ales când am aflat că Sfântul Nichifor a apărut unui bărbat din Grecia pentru a inspira curaj și dorința de a ajuta oamenii împotriva acestui rău. Întrucât până în acest moment nu aveam prea multe informații despre viața lui, un acatist sau rugăciuni, am fost mângâiat de puținul pe care îl știam deja și mi-am spus că sfântul ne va ajuta, am crezut că va fi cu noi, m-am simțit aproape de el.

Am plâns toată noaptea, m-am rugat la el, M-am gândit la ce se întâmplă în lume și la numărul persoanelor infectate care crește în fiecare zi în Bulgaria. La ora 4 noaptea am adormit. În visul meu l-am văzut pe sfânt. L-am recunoscut imediat. L-am văzut în mantia neagră, ridicându-se în picioare și ținând o cruce aurie în mâna dreaptă”.

Unui credincios din Atena i s-a arătat și i-a spus: ”Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!”.
-------------------
UPDATE
Panoul a fost dat jos.
dccb72a5-2360-4bd8-8f40-e8b9512738dc.jpg

Comentarii Facebook