Duminica 22 Decembrie

Paramedicul Florin Benea, condus pe ultimul drum de sute de oameni - FOTO

 

Paramedic SMURD, Florin Benea, a fost condus pe ultimul drum de peste 200 de persoane, rude, prieteni și apropiați. 

 

Plutonierul major Florin benea, paramedic în cadrul echipajului SMURD de prim ajutor al Gărzii de Intervenție Gilău, a fost diagnosticat la sfărșitul anului trecut cu leucemie, pentru care a făcut o operație de transplant de măduvă osoasă anul acesta în Italia. Deși inițial demersul medical a avut rezultate bune, au apărut alte complicații, iar starea de sănătate s-a înrăutățit în ultima perioadă. A fost transferat pentru tratament la un spital din Târgu-Mureș, unde s-a stins luni 16 octombrie 2015. Dupa transplant, din cauza celulelor noi produse de corp, i-au fost atacate ficatul si intestinele, dar medicii de acolo au spus ca acest lucru se intamplă frecvent în cazul pacientilor care trec printr-un astfel de transplant.

 

Tratamentele și transplantul pentru Florin au costat peste 150 000 euro, iar banii au fost strânși cu ajutorul oamenilor mărinimoși care au dorit să îl sprijine pe Florin și familia lui în lupta care avea să o ducă. Donatoare a fost chiar mama sa, care s-a supus unor riscuri însemnate, însă a încercat să facă tot ceea ce i-a stat în putință pentru a-l salva. Florin a fost căsătorit și a fost tatăl unui copil în vârstă de aproape patru ani.

 

În întreaga activitate, subofiţerul a manifestat o bună pregătire profesională şi de specialitate fiind un real exemplu pentru celelalte cadre din unitate. A fost cunoscut ca şi un coleg corect, cinstit, hotărât şi ambiţios, consecvent în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi cu o puternică dorinţă de autoperfecţionare.

 

Personalul ISU Cluj și-a exprimat sincerele regrete şi condoleanţe familiei îndurerate.

 

Am pierdut inca un coleg, un om care a salvat multe vieti, un luptator cu propriul destin, un prieten in adevaratul sens al cuvantului. Florin vei ramane mereu in amintirea noastra, a celor care luptam zi de zi pentru ca semenii nostri sa fie salvati, a salvatorilor din ISU-SMURD Cluj. Dumnezeu sa te odihneasca in pace”, colonel Ion Moldovan, inspector șef al ISU Cluj.

 

Foto: Dejeanul.ro

Comentarii Facebook