Miercuri 25 Decembrie

Parcare de ministru la Cluj! Marga și-a parcat mașina în stradă - FOTO

 

Un fost demnitar, care a condus Ministrul Educației și pe cel de Externe, a fost fotografiat în timp ce staționa în Piața Mihai Viteazu, într-o zonă în care acest lucru este interzis.

 

Profesorul Andrei Marga a venit dinspre podul Traian și a făcut stânga pentru a merge spre Hala Agroalimentară. După ce s-a strecurat printre mașini, fostul ministru a oprit înainte de stația de autobuz, la circa 20 de metri, blocând o bandă de mers.

 

Marga deține un VW de teren încă din 2011. El a ocupat funcția de rector al UBB Cluj, de unde a fost pensionat în 2012. 

 

Profesorul a fost numit, în 5 decembrie 1997, la propunerea partidului Convenția Democratică, în funcția de ministru al Educației Naționale, unde a stat până în 28 decembrie 2000, în cabinetele Ciorbea, Vasile și Isărescu.

 

În perioada 7 mai 2012 și 6 august 2012, a fost ministru de externe al României, în Guvernul Ponta. După ce a fost schimbat din funcție, în septembrie 2012 a fost numit președinte al Institutului Cultural Român. 

 

În acea perioadă a fost implicat într-un scandal cu nepoata lui, Eunicia Maria Trif, care ocupa funcția de secretar general adjunct la ICR, după ce aceasta îi fusese și consilieră la Ministerul Afacerilor Externe. Marga și-a dat demisia de la ICR în iunie 2013, după ce premierul Victor Ponta a atras atenția că ”lucrurile nu merg bine”. 

 

Comentarii Facebook