Vineri 22 Noiembrie

Parcul Fraternității din Cluj se degradează pe zi ce trece: „Ies bucăți de fier beton din gard, pavajul e spart, leagănele sunt montate greșit”


Parcul Fraternității din Cluj-Napoca se degradează de la o zi la alta. Clujenii care își petrec timpul în parc susțin că gardul care înconjoară spațiul verde e pe cale să se dărâme, betonul s-a sfărâmat, iar din vechiul gard au mai rămas, în unele locuri, numai bucățile de fier beton, elemente extrem de periculoase pentru copiii care se joacă în zonă. 

Mai mult, pavajul este spart în multe locuri și plin de gropi, denivelări și mizerie. Un clujean a relatat că firma care se ocupă de întreținerea parcului a început să curețe pavajul, însă s-a oprit după numai câțiva metri.

Pe lângă aceste lucruri, bărbatul a dezvăluit că nici leagănele sau caruselele din spațiul de joacă pentru copii nu sunt montate corespunzător și stau înclinate. 

„Parcul pentru copii din Piața Fraternității este într-o stare foarte degradată. Gardul vechi care înconjoară parcul este din beton spart, din care ies bucăți de fier beton, foarte periculoase pentru copii.

Pavajul este spart în multe locuri, iar în zonele cu pavaj din spumă sunt bucăți care lipsesc sau au denivelări foarte mari. Lucrările de mentenanță care s-au făcut anul acesta sunt superficiale și făcute de mântuială.

Unele leagăne și carusele, care sunt prinse cu lanțuri, au fost montate greșit și stau înclinate. S-a început curățarea pavajului, însă s-au oprit după câțiva metri.”, a semnalat un clujean.  

Comentarii Facebook