Duminica 22 Decembrie

Părinții clujeni sunt solidari cu greva profesorilor! Vor protesta joi, 8 iunie, în Piața Unirii


Un protest al părinților clujeni, care susțin greva profesorilor, va avea loc joi, 8 iunie, între orele 12.00 și 13.00, în Piața Unirii.

Profesorii se află în grevă prelungită, având revendicări întemeiate. Guvernul României tratează cu superficialitate și lipsă de respect acest demers și, prin urmare, greva continuă, cred cei care au inițiat protestul părinților.

Elevii se alătură profesorilor la proteste, pentru că angajamentele statului pentru educație nu sunt respectate de chiar inițiatorii lor.

Noi, părinții, precum și toți cei care manifestăm spirit civic, avem responsabilitatea să ne alăturăm profesorilor și elevilor protestatari.

Un sprijin social cât mai larg este necesar pentru ca greva să își atingă scopul, iar respectul și susținerea pentru Educație să fie reînnoite. Astfel, profesori și elevi se vor putea întoarce la școală.

Ca părinte, susțin greva profesorilor.

Părinte, elev, clujean, hai și tu joi, 8 iunie, de la 12:00, în Piața Unirii, la protestul de susținere a învățământului românesc!

Prin acest protest, ne arătăm solidaritatea cu profesorii care vor veni din toată țara la București, ca să picheteze sediul Guvernului joi, de la ora 12”, precizează părinții.

Profesorii din România sunt în grevă din 22 mai, iar principala lor revendicare este cea salarială.

Comentarii Facebook