Duminica 22 Decembrie

Parintii copiilor surdo-muti sau cu deficiente de auz au primit sfaturi de la medici si psihologi


Peste 30 de parinti ai unor copii surdo-muti sau cu deficiente de auz au primit sfaturi de la medici si psihologi pentru a sti cum sa isi creasca cat mai bine copiii.

"La finalul acestei saptamani a avut  loc la Cluj-Napoca prima editie a seminariilor gratuite destinate parintilor clujeni interesati de a obtine informatii in mod direct de la cei mai reputati specialisti,cu privire la diverse probleme legate de dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a copiilor lor.  Pentru prima data, aceste informatii au fost accesibile si parintilor cu deficiente severe de auz, sau surdo-muti, prin participarea unor interpreti mimico-gestuali, care au intermediat comunicarea cu cei peste 30 de parinti cu aceasta dizabilitate, dintre cei circa 80 prezenti la manifestare.

Seminariile, care se vor organiza de doua ori pe an in municipiul Cluj-Napoca se numara printre proiectele Asociatiei "Secretul Evolutiei", fondata si coordonata de reputatul medic pediatru dr. Ana Culcer, seful sectiei de Nou Nascuti din cadrul Spitalului Universitar Bucuresti", a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, institutie care a organizat primul eveniment.

Cei prezenti la intalnire au avut posibilitatea de a discuta cu specialisti, medici pediatric, stomatologi sau psihologi si sa puna intrebari legate de cresterea si ingrijirea copilului. Printre cei care le-au oferit mamicilor solutii si explicatii punctuale ale problemelor pe care le intampina cu copiii lor zi de zi, s-au numarat dr. Cristina Gasparik, stomatolog, Adela Moldovan, psiholog si Raluca Zaharie Anton, psiholog si bineinteles specialistul pediatru - dr. Ana Culcer. Dintre temele discutate s-au numarat  alimentatia, alergiile, suplimentii alimentari, importanta vaccinurilor, sanatatea orala a copilului, comportamentul alimentar al copiilor, agresivitatea la copii.

"Primaria municipiului Cluj-Napoca a initiat in acest an un parteneriat cu Asociatia Secretul Evolutiei prin care dorim asigurarea unui continut de  specialitate interesant pentru parintii clujeni, care sa suplimenteze informatiile cuprinse in site-ul www.viatalagradi.ro, creat cu scopul de a promova alimentatia sanatoasa pentru copiii din gradinitele clujene si de a oferi acces gratuit parintilor interesati, la retete create special pentru copii de catre bolggerul culinar Adrian Hadean si validate de specialistii in nutritie din echipa reputatului profesor Nicolae Hancu", a mai spus Oana Buzatu.

Prima editie a evenimentului a fost organizata in parteneriat cu Primaria municipiului Cluj-Napoca, Asociatia Parinti Clujeni,  Asociatia Nationala a Interpretilor in Limbaj Mimico Gestual, precum si o serie de parteneri ai comunitatii, implicati in promovarea proiectelor care vizeaza dezvoltarea tinerilor clujeni, precum scoala Internationala Cambridge Cluj, si companiile Farmec, Vavian Pharma, www.bestkids.ro, Anialmg si Igienol.

Comentarii Facebook