Duminica 22 Decembrie

Parintii din Cluj protesteaza miercuri, 7 martie, impotriva clasei pregatitoare


Parintii din Cluj protesteaza miercuri, 7 martie, de la ora 18.00, impotriva clasei pregatitoare.

Acestia se vor intalni in Piata Unirii, urmand sa isi exprime nemultumirea fata de legea care ii obliga sa isi inscrie copiii in clasa pregatitoare, in perioada 5 - 16 martie.

 

"Nu este nimic organizat in mod oficial. Este o manifestare de protest la care se poate ralia orice parinte. Vor participa cei care au copii de 6 ani si care trebuie sa ii inscrie in clasa pregatitoare, dar si cei care au copii in clasa intai", a relatat pentru Stiri de Cluj o mamica.

 

Cluj: Inscrierea copiilor in clasa pregatitoare se face de luni, 5 martie

 

La protest si-a anuntat prezenta si deputatul Mircia Giurgiu. "Argumentele parintilor privesc conditiile speciale care sunt necesare si nu exista in scoli la ora actuala si, mai mult decat atat, cele existente nu corespund nevoilor si cerintelor unui copil de 6 ani, respectiv un mobilier adaptat; cadrele didactice nu au pregatirea suficienta pentru a le preda acestor copii; normele metodologice de aplicare a legii nu au aparut inca, iar parintii trebuie sa-si inscrie deja copiii in clasa pregatioare; nu au aparut curriculele si programele pentru acest nivel, iar pregatirea cadrelor didactice pentru aceste clase nu a inceput inca.

Parintii solicita ca autoritatile sa implementeze sistemul numai dupa aplicarea unui studiu de impact prin infiintarea unor clase pregatitoare pilot la nivel national si numai daca rezultatele sunt satisfacatoare.

Parintii considera ca ar trebui sa aiba posibilitatea de a opta intre scoala si gradinita si ca nu ar trebui sa fie sanctionati cei care nu-si inscriu copiii in clasa pregatitoare din acest an", a declarat Mircia Giurgiu.

Comentarii Facebook