Miercuri 18 Decembrie

Parteneriat între Beard Brother, Vă ajutăm din Cluj și CERT Transilvania pentru a ajuta persoanele afectate de COVID-19


Începând de joi, Beard Brothers, Vă ajutăm din Cluj și CERT Transilvania devin parteneri în sprijinirea locuitorilor municipiului Cluj-Napoca în perioada stării de urgență. În acest scop, cele trei inițiative au agreat să își pună în comun resursele și expertiza proprii fiecăruia.

În ce constă practic colaborarea?

Platforma digitală de gestiune a solicitărilor, dezvoltată de mișcarea Vă ajutăm din Cluj va fi pusă la dispoziția tuturor partenerilor.

Call center-ul dezvoltat de Vă ajutăm din Cluj (echipa de voluntari și procedurile dezvoltate) va fi folosit pentru a ajuta beneficiarii vizați de grupul de sprijin - persoane vârstnice și din grupuri cu risc sporit la virusul Covid 19, dar și cazuri sociale care parvin de la autoritățile relevante sau pe care le identifică cei trei parteneri.

Se vor organiza traininguri specifice pentru voluntarii care preiau cereri de la beneficiari, cât și pentru voluntarii de distribuție/de teren care desfășoară activități în numele mișcării comune.

Contactele, nevoile și soluțiile identificate de fiecare dintre organizații în gestionarea crizei Covid 19 vor fi puse în comun.

Se va facilita transferul de resurse (logistice, financiare, consumabile) acolo unde există o nevoie.

Cei trei parteneri vor fi în comunicare constantă pentru a lua decizii care privesc situațiile de criză și cele gestionate în comun.

Beard Brothers, Vă ajutăm din Cluj și CERT Transilvania vor colabora în continuare cu autoritățile administrative locale, de ordine publică și sanitare, ori a altor organe și autorități publice în acțiunile specifice ce se vor desfășura în această perioadă cu scopul de a limita răspândirea virusului.

Oricine este dispus să se implice și să ajute, o poate face înscriindu-se pe platforma Vă ajutăm din Cluj, ajutam.civicsuport.ro.

Reamintim numărul call center-ului disponibil: 0364.406.517.


Comentarii Facebook