Pasagerii ajunși pe Aeroportul Cluj din Franța și Germania au făcut scandal pentru că sunt duși în carantină


Pe Aeroportul Cluj au aterizat miercuri patru zboruri, cu circa 220 de pasageri veniți din Germania și Franța. Unii au făcut scandal, nemulțumiți că sunt duși în carantină forțată.

Au fost patru curse care au ajuns la Cluj, un avion din Franța și trei din Germania. Ambele țări au intrat în zona roșie, din noaptea trecută și pasagerii au intrat în procedura de carantinare.

Călătorii au trebuit evaluați, să completeze formularele și apoi să fie duși în carantină.

Pe cele patru curse, media pe cursă a fost la 70 de pasageri pe zbor, majoritatea fiind din alte județe decât Cluj, s-a folosit Sala Sporturilor ca și zonă de triaj tampon, unde oamenii au fost transferați cu mijloace de transport ale CTP și ISU, iar de acolo să fie preluați de către cei de la ISU din județele de care aparțin și să fie duși în centrele de carantină.

Având în vedere procedura de evaluare medicală, de chestionare și unele mici deficiențe ale sistemului informatic al Poliției de Frontieră au fost mici întârzieri la procesare, ceea ce a generat nemulțumiri pe Aeroport, inclusiv vestea că vor intra în carantină, evident că i-a nemulțumit. 

La Sala Sporturilor au fost duși cu mijloacele de transport ale CTP, sub paza jandarmilor și a poliției, iar de acolo vor fi duși mai departe spre județele de domiciliu, unde vor fi plasați în carantină.

De miercuri seară, de la ora 23.00, se suspendă toate zborurile cu Franța și Germania, iar la Cluj se va mai zbura din Marea Britanie și Belgia, care sunt în zonă galbenă și se impune numai autoizolare la domiciliu. 

O mașină SMURD care a transport persoane la Sighetu Marmației a fost implicată într-un accident în Grigorescu. Cei veniți din Franța au criticat dur faptul că sunt duși cu forța în carantină, pentru că ei nu au nimic. ”Se vede pe noi că nu avem nimic”, a spus unul dintre bărbați. Vezi AICI imagini. 

Fiica unuia dintre cei care a ajuns la Cluj cu zborul din Dortmund reclamă faptul că pasagerii sunt ținuți la grămadă în Sala Sporturilor, existînd riscul de răspândire în masă a bolii. În plus, nu se știe când vor ajunge la centrele de carantină și în ce condiții.

Tatăl meu a mers la muncă în Belgia. Lucrează ca și inginer chimist și ajută la extragerea de apă termală. Din Belgia a mers până în Dortmund cu un taximetru, pentru a reveni acasă. La Cluj-Napoca, l-a așteptat mama la Aeroport, iar acum este blocat, în condiții care îi pun în pericol sănătatea. Nu au acces la apă îmbuteliată, la mâncare, sunt obligați să încalce distanța impusă de Ministerul Sănătății. Sunt încălcare drepturi esențial. Nu este cazul tatălui meu, dar să presupunem că unul dintre ei este diabetic și nu are acces la mâncare atunci poate face o criză.

Tatăl meu mi-a spus că în Germania, pe Aeroport, au fost ținuți la distanța regulamentară, iar în avion la fel. Când au ajuns la Cluj, toți sunt la grămadă. 

Dacă noi încercăm să prevenim protejarea oamenilor sănătoși de boală, cum se poate ca toate regulile impuse chiar de Ministerul Sănătății să fie încălcate? 

Eu înțeleg că deja se crede că cei care vin de afară sunt hoți și cerșetori, dar nu este așa. Sunt oameni care au muncit în străinătate, iar acum preferă să vină la cei dragi, acasă.

Eu sunt acum în Anglia, sunt medic, și rămân aici, dar alții preferă să se întoarcă.

Nu cer condiții pentru carantină, nu are e problema, ci faptul că oamenii sunt puși în pericol, cînd ar trebui să fie protejați”, ne-a relatat Roxana Fărcășan.

Aceasta a sunat la DSP Cluj și e reclamat modul în care sunt ținuți călătorii ajunși la Cluj-Napoca, dar a aflat că sunt și alte reclamații, fără ca ceva să se schimbe. 

Comentarii Facebook