In lumea in care traim noi sunt foarte multe necazuri care aduc sufletului intristare. Intristarea izvoraste din suferinta care devine aproape o dominanta a vietii. Nu e nevoie sa meditezi prea mult pentru a-ti da seama ca suferinta este prezenta peste tot. Inteleptul Solomon, referindu-se la om, zice ca "toate zilele lui nu sunt decat suferinta si indeletnicirea lui nu-i decat necaz; nici chiar noaptea n-are odihna inima lui” (Ecclesiastul 2, 23).

Incepand cu propria noastra persoana, trecand apoi la cei din casa noastra, la cunoscutii nostri, la oamenii din orasul sau satul nostru, la cetatenii tarii noastre, la vietuitorii intregii lumi, vom vedea suferinta si intristarea prezente peste tot.

Se savarsesc omoruri, sinucideri, furturi, nedreptati, se uraste, se insala, se minte, se calomniaza, se jura stramb, se doreste bunul altuia. Altii se invrajbesc, se cearta, se bat, se dusmanesc, sotii se despart, tinerii si copiii se corup si se injoseste in om chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Se pacatuieste si se sufera intre noi si in jurul nostru, aproape si departe de noi. Intristarea si suferinta au multe cauze: lipsuri, boli, dureri in case si-n spitale, in sanatorii, in temnite, pretutindeni. Se sufera nu doar cat vedem si stim noi, ci mult mai mult, pentru ca oamenii nu-si afiseaza suferintele la poarta.

Nu ne putem amagi cu nestiinta, considerand ca in casa noastra toate sunt bune, pentru ca undeva, poate unde nu vom sti niciodata, se sufera si se consuma dureri mari. Chiar in clipele acestea cand noi stam aici, intr-un locas sfant si abordam lucruri duhovnicesti, undeva se petrec lucruri nefericite, se comit nelegiuiri, se osandesc suflete omenesti, se sufera si se moare.

In ceasul acesta nu un singur om, ci mai multi sunt expusi pieirii: un avion se prabuseste, un tren se ciocneste cu altul, mai multe masini se rastoarna, un vapor se scufunda si o multime de oameni mor (1). Toate acestea aduc suferinta si intristare.

Apoi exista suferinte fizice: lipsuri, saracie, infirmitati, boli. Cineva e sarac, altul e lipsit de toate sau cel putin de multe bucurii, e infometat, insetat, trebuie sa lupte cu mizeria, trebuie sa-si castige painea in conditii grele, in tara sau in strainatate, trebuie s-o manance stropind-o cu lacrimi. Altii sufera trupeste si n-au nici un pic de tihna: ziua fara liniste, noaptea fara somn. Omul suferind trebuie sa-si tarasca viata nefericita pana cand istovirea suprema cheama in sfarsit moartea.

Sunt apoi suferinte morale. ti se pangareste onoarea, ti se calomniaza intentiile, rautatea ataca trecutul si prezentul tau cu o indarjire pe care nimic nu o poate destrama. Esti inselat, ridiculizat, dispretuit, insultat. Uneori suferi tirania celor tari si trebuie sa-ti rumegi suferinta si tristetea in tacere.

Pana si micile bucurii ale vietii isi au un gust dureros, pentru ca pe pamant nu-i deplina voiosie. Inima isi are deceptiile ei, prietenia dezamagirile ei, norocul reversul sau, iar gloria insasi isi are spinii sai.
 
Iubiti frati si surori,

Totusi aceasta stare de lucruri, nu-i fireasca. Pentru ca intristarea napustindu-se asupra sufletului il intuneca in intregime. Omul ajuns in aceasta situatie nu se poate nici ruga si nici nu poate munci cum se cuvine. intristarea tulbura toate facultatile sufletului si-i usuca toata vlaga. Pe buna dreptate spune Sfantul Ioan Casian "ca precum molia roade haina si cariile lemnul, asa intristarea mananca sufletul omului” (2).

Impotriva duhului intristarii trebuie sa luptam cu toate puterile pentru ca el impinge sufletul la deznadejde. Sfantul Apostol Pavel ne spune ca "intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moartea" (2 Corinteni 7,10). Se intelege de aici ca doar intristarea pentru greselile comise este benefica pentru ca ne duce la indreptare, iar intristarea pentru necazurile vietii ne poate duce la acte disperate. Asa se face ca sinuciderile sunt tot mai frecvente in lumea noastra ce se invaluie in suferinte ce nu se mai pot numara.

Omul covarsit de tristete are sufletul plin de amaraciune si de nepasare. El fuge de oameni ca si cum acestia ar fi pricina tulburarilor lui si nu-si da seama ca boala mocneste inauntrul lui. Cauzele acestei stari sunt mai multe, dar vom mentiona cateva: parasirea pentru o vreme de catre harul lui Dumnezeu, asaltul duhurilor necurate, firea noastra slabita de patimi, nenorocirile ce ni s-au intamplat, gandurile negre ce ne covarsesc, bolile ce ne macina si lipsa de preocupari serioase.

Sfantul Siluan Athonitul care a trecut prin o asemenea stare ne spune ca "Domnul isi retrage adeseori harul Lui de la suflet si prin aceasta povatuieste cu bunatate si intelepciune sufletul, pentru care in chinuri si-a intins bratele Sale pe Cruce, sa fie smerit. in lupta impotriva vrasmasilor nostri el ingaduie sufletului sa-si arate alegerea lui libera. Dar, prin el insusi, sufletul e fara putere in a-i birui. De aceea, sufletul meu e trist, tanjeste dupa Domnul si il cauta cu lacrim".

Ucenicul Cuviosului Siluan, Arhimandritul Sofronie Saharov, trecand si el printr-o asemenea incercare, marturiseste: "Suferintele duhului meu erau provocate de catre catastrofele exterioare si, in chip firesc, le identificam cu propria soarta: moartea mea primea caracterul disparitiei a tot ce cunosteam, a tuturor celor de care eram legat fiintial ... Vesnica uitare, ca stingere a luminii constiintei, ma umplea de groaza. Starea aceea ma zdrobea, ma stapanea impotriva vointei mele. Ceea ce se savarsea in jurul meu in chip nasalnic imi amintea de sfarsitul inevitabil al intregii lumi. Viziunea haului fara fund devenise pururea prezenta, lasandu-mi doar din cand in cand, putina odihna." (4)

Dreptmaritori crestini,

Cine i-a salvat pe cei doi, si pe multi altii, de intristarea cea de moarte? Hristos cel inviat si Sarbatoarea Pastilor! Intr-o zi cuviosul Siluan, fiind in biserica "in dreapta usilor imparatesti in locul icoanei Mantuitorului il vede pe Hristos Cel viu. intreaga sa fiinta i se umple de lumina harului Sfantului Duh in Care recunoaste pe Domnul. Privirea Sa blanda si infinit de buna, iradiind iertare, pace si bucurie, atrage irezistibil intreaga faptura a cuviosului Siluan coplesita de focul harului pana dincolo de limitele puterilor firesti ... Aratarea lui Hristos si a luminii Sale in Duhul Sfant la capatul traversarii intunericului disperarii infernale a fost evenimentul cel mai important

Aceasta convingere, a prezentei lui Hristos cel inviat din morti, i-a transmis-o si lui Sofronie, care, ca si alte multimi nenumarate ce cred in invierea Lui, canta la Pasti: "Pastile cele frumoase, Pastile Domnului, Pastile! Pastile cele preacinstite noua ne-au rasarit! Pastile, cu bucurie unul pe altul sa ne imbratisam! O, Pastile, izbavire de intristare!". (6)

Hristos Cel inviat este in masura sa inlature intristarea din sufletele noastre, convingandu-ne cum a convins-o pe Maria sora lui Lazar, ca nu suferinta si moartea au ultimul cuvant de spus, ci invierea: „Eu sunt invierea si viata, zice Domnul, cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac” (Ioan 11,25-26).

Pentru ca aceasta stare de spirit sa domneasca in noi avem la indemana cateva mijloace: rugaciunea, lectura scripturistica, participarea la sfintele slujbe, discutiile cu oameni duhovnicesti, cugetarea la lucruri frumoase, munca utila si multe altele. Iar cea mai inalta cugetare este cea legata de invierea Domnului si de consecintele ce le are asupra vietii noastre: „Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase, astazi ma ridic impreuna cu Tine, Cel ce ai inviat. Rastignitu-m-am ieri impreuna cu Tine; insuti impreuna ma preamareste, Mantuitorule, intru imparatia Ta.” (7)

Acestei stari de spirit, ce-l caracterizeaza pe omul credincios, i-a dat glas poetul nostru national George Cosbuc: „si cat e de frumos in sat!/ Crestinii vin tacuti din vale/ si doi de se-ntalnesc in cale/ isi zic: Hristos a inviat!/ si rade-atata sarbatoare / Din chipul lor cel ars de soare.” (8)
 
Iubiti credinciosi,

Crestinul este omul Invierii si Pastile-i prefac intristarea in bucurie. Crestinul este un om curajos si optimist. El nu se lasa prabusit de deznadejde. El este constient ca in lume trebuie sa fie si incercari dar ele, dupa cuvantul lui Hristos, se vor sfarsi, cu biruinta: "in lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea!" (Ioan, 16,33).

Pentru crestinul adevarat toate lucrurile au sens si frumusete. Un rasarit de soare, un amurg de basm, campul cu florile, pomii si gradinile, toate graiesc. Pe buna dreptate Ernest Bernea spune ca "cine nu a iubit o floare, o fata, un copil, un rasarit de soare sau un amurg, cine n-a inteles cantecul trist al apelor nestatornice si n-a cunoscut bucuria propriilor sale depasiri nu gaseste sens vietii si nici nu merita s-o traiasca". (9)

Crestinul care-si ia viata spirituala in serios, cand se trezeste dimineata si constata ca mai poate privi zarile se bucura. Dandu-si seama ca are doua picioare sanatoase, cu care se ridica din pat, da slava lui Dumnezeu. Vazand ca mai are doua brate puternice cu care poate munci pentru sine si ai sai este fericit. Este recunoscator Tatalui Ceresc pentru multimea de daruri cu care-l copleseste si alunga de la sine intristarea.

Crestinul refuza sa traiasca in mediocritate si ravneste sa traiasca eroic. Cu putina vreme inainte de a trece la Domnul Parintele Profesor Ilie Moldovan l-am vizitat la spital. Era slabit de suferinta dar fata-i era transfigurata de lumina si entuziasmul care l-au insotit o viata intreaga. La despartire mi-a spus: "Sa traim in lumina Sfintei invieri si sa nu ne pierdem steaua polara". Aceasta maxima este de mare folos pentru noi pentru toti cei ce dorim sa scapam de intristarile pe care ni le provoaca necazurile.

Cu ochii atintiti la Domnul Hristos "Care pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea" (Evrei 12,2), intariti de invierea Lui care "celor din morminte viata le-a daruit", sa devenim curajosi si sa ne izbavim de intristare. „Cand Domnul va trimite istoria si vesnicia sa culeaga viata si sufletul nostru, sa nu fim gasiti pe malurile mlastinii, ci in inaltimile vietii eroice, care sunt slava pamantului si implinirea vointei cerului". (10)

Pana atunci insa, chiar daca viata aceasta ne mai ofera amaraciuni si intristari, intalnirea cu Domnul Hristos Cel inviat din morti sa ne transpuna in starea de spirit pe care au avut-o femeile mironosite in dimineata invierii. Sfantul Matei ne spune ca „plecand ele in graba de la mormant, cu frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui. Dar cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Iisus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat" (Matei 28, 8-9).

Cuprins de bucuria pe care Domnul Hristos Cel inviat mi-o revarsa in suflet, v-o impartasesc si fratiilor voastre, va doresc sa depasiti toate necazurile si intristarile vietii, sa aveti pace sfanta de Pasti si va zic din toata inima: Hristos a inviat!

† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului