Duminica 22 Decembrie

Păstrăv uriaș capturat într-un lac din Cluj. Pescarul este cunoscut în zonă drept Regele Păstrăvului din Ardeal!


Un fost senator se laudă că a pescuit un păstrăv de 109 centimetri. Pescarul, cunoscut în zonă drept Regele Păstrăvului din Ardeal, nu este la prima sa captură de mari proporţii, el reuşind, de-a lungul timpului, să scoată din apa lacului de lângă Cluj-Napoca mai multe exempare de păstrăv de mari dimensiuni.

Fost senator și actual om de afaceri, Vasile Ilea este cunoscut în Cluj mai ales pentru pasiunea sa pentru pescuit şi a primit numele de Regele Păstrăvului din Ardeal datorită performanţelor sale. Recent, el a prins un exemplar de peste un metru lungime, mai exact de 109 centimetri. Pe 24 mai, el a postat pe pagina sa de Facebook fotografia cu trofeul.

Locul preferat de pescuit al lui Vasile Ilea este lacul Tarnița, un lac de acumulare aflat între comunele Râșca, Mărișel și Gilău din județul Cluj, nu departe de Cluj-Napoca. Lacul are aproximativ 215 ha și o adâncime maximă de peste 70 de metri, şi reprezintă una din cele mai apreciate zone turistice din zonă.

De-a lungul timpului, cunoscutul pescar a reuşit mai multe capturi impresionante: un exemplar de 106 centimetri la începutul lunii aprilie și un păstrăv de 97 de centimetri în august 2023. Însă, de departe, cel mai mare exemplar pescuit a fost în urmă cu patru ani, când a reuşit să scoată din apă un păstrăv de 133 cm, potrivit apuseni.info

ilea.jpeg

Comentarii Facebook