Duminica 22 Decembrie

Pe strada Piezișă se va realiza o pictură stradală. Cum arată proiectul - FOTO


O pictură stradală se va realiza pe strada Piezișă, în urma unui concurs de idei organizat de Primărie. 

Primăria a anunțat câștigătorii concursului de idei pentru realizarea unei picturi stradale pe strada Piezișă, în cadrul inițiativei „Asphalt Art”, ca urmare a obținerii unui grant Bloomberg Philanthropies, prin care arta stradală este utilizată pentru a revitaliza spațiul public.

Conform conceptului prezentat de autori, proiectul câștigător este descris astfel: „un peisaj desprins parcă dintr-un vis prinde contur: o iluzie optică 3D care transcede granițele realității. Asfaltul spart dezvăluie o lume subterană, o oglindire fermecată a lumii noastre. În acest univers paralel, tinerii zboară cu grație, având cărți în loc de aripi, simbol al cunoașterii și educației care îi înalță și îi transformă. Fiecare nuanță vibrantă de culoare ale personajelor, ilustrează diversitatea noastră, subliniind unitatea în diversitate. Reziliența este oglindită în capacitatea noastră de a ne adapta și crește în fața provocărilor. Asfaltul spart devine astfel poarta către o evoluție, iar educația este cheia care deschide această poartă spre noi orizonturi. 

În această panoramă Instagramabilă, fiecare personaj reprezintă o poveste de succes, un exemplu al modului în care educația și cunoașterea îi transformă pe tineri în lideri ai viitorului. Fiecare pagină din cărțile lor zburătoare adaugă o altă nuanță la paleta multiculturalismului, subliniind bogăția și complexitatea umanității. Prin acest desen, ne amintim că suntem toți diferiți, dar la fel de importanți și valoroși. În Anul Competențelor 2023, această ilustrație devine o fereastră către un viitor mai luminos, unde educația verde, digitală și rezilientă este fundamentul pe care se construiește o societate mai bună și mai echitabilă pentru toți.”

Echipa câștigătoare va implementa proiectul în zona pilot în această toamnă.

vis.jpeg

Comentarii Facebook