Duminica 22 Decembrie

Pe strada Potaissa e petrecere seară de seară. Zeci de tineri beau pe stradă. Au uitat de COVID 19 - FOTO


Zeci de tineri se adună seară de seară, pe strada Potaissa, la petreceri informale de socializare. 

Joi seara, la ora 22.00, în fața localului “Visuin”, de pe strada Potaissa, se adună în grup zeci de persoane care consumă băuturi achiziționate de la acest local. Unde e poliția?

Localul “Visuin” susține ca vinde în regim “to go” și va fi deschis în fiecare seara. Deci vor fi tot mai mulți oameni adunați în acest fel, fără respectarea măsurilor de distanțare socială (de bun simt) în următoarele zile”, ne-a semnalat Lucia.

Conform Stării de Alertă sunt închise localurile și terasele, iar proprietarii profită de faptul că sunt permise activitățile drive-in sau ”to go”, pentru a vinde.  Pe stradă, nu mai este treaba proprietarilor de localuri ce se întâmplă, fiind treaba poliției să intervină.

În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri”, prevede actul normativ care reglementează Starea de Alertă.

Localul a anunțat pe rețelele de socializare că de joi până duminică servesc ”la geam” mâncare și băuturi răcoritoare la pachet. Joi - vineri activitatea începe la 17.00 și sâmbătă și duminică de la 14.00, fără o oră de închidere.

Comentarii Facebook