Duminica 22 Decembrie

Pedeapsă cu închisoarea pentru vot multiplu la REFERENDUM

 

Alegătorii care votează, sau au tentativa de a vota de mai multe ori la referendum riscă închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Darea de mită pentru a a influența alegătorii la vot se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar tipărirea unor buletine false sau introducerea în urne a unui număr mai mare de buletine decât cele de vot decât cele votate de alegători se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Autorităţile au prevăzut măsuri pentru a depista fraudele electorale, iar cetăţenii care săvârşesc asemenea fapte vor suporta rigorile legii. Astfel, legea prevede termenul de 60 de zile de la data referendumului, în care Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor electorale permanente respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, Autorităţii Electorale Permanente. Acestea vor fi verificate în vederea depistării eventualelor voturi multiple si se vor sesiza organele de urmărire penală in cazul persoanelor care au votat de mai multe ori ( art.43), informează adevarul.ro

Comentarii Facebook