Duminica 22 Decembrie

Peisaj magic creat de trandafiri la Grădina Botanică din Cluj-Napoca: „Își dezvăluie acum toată splendoarea” - FOTO


Fondată în anul 1872, Grădina Botanică din Cluj-Napoca este una dintre primele, cele mai mari și cele mai complexe astfel de grădini din sud-estul Europei. În acest weekend, clujenii pot admira în fața Institutului Botanic o varietate impresionantă de soiuri de trandafiri. 

În fața Institutului Botanic se întinde frumosul Rosarium, unde trandafirii își dezvăluie acum toată splendoarea! Aici puteți admira o varietate impresionantă de soiuri din clasele Thea-hibrid, Floribunda, Polyantha, urcători, acoperitori, miniaturi și englezești.

În 2013 s-a înființat la noi o minicolecție cu soiuri create la Cluj-Napoca, printre care se remarcă 'Wagner’s Favourite' al renumitului ameliorator Ștefan Wagner, un adevărat părinte al rozelor. 

Unii trandafiri poartă nume deja celebre, precum 'Foc de tabără', un soi utilizat foarte mult datorită frumuseții și rezistenței sale. În 2014 a fost înființată și o colecție deosebită de trandafiri englezești (English roses).

Ne-am străduit astfel să capturăm în imagini o parte dintre acești minunați trandafiri, împreună cu peisajul magic creat de ei în aceste zile la Grădina Botanică!”, transmit cei de la Grădina Botanică „Alexandru Borza" din Cluj-Napoca.

Grădina Botanică este deschisă de luni până duminică, între orele 09:00 și 19:00, iar ultimele bilete se pot achiziționa până la ora 18:00.

Comentarii Facebook