Duminica 22 Decembrie

Pelerinaj la NICULA: Programul slujbelor de Sfanta Maria. Pelerinii înfometați, asteptați cu 20.000 de sarmale

 

Preoții de la Manastirea Nicula asteaptă în acest an zeci de mii de pelerini, pentru a se ruga la icoana Sfintei Fecioare Maria. 

 

Stareţul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, a declarat că s-a pregătit pentru a-i primi pe credincioși.

 

Pelerinii vor avea la dispoziţie mai multe cişmele cu apă, avem toalete ecologice, a avut loc o acţiune pentru combaterea căpuşelor. Totul e pregătit. Deja au început să sosească primii pelerini, care şi-au instalat corturile”, a spus staretul.

 

Vineri, de la ora 12, va avea loc o procesiune care va începe la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla. Vor participa credincioși, preoți și mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

 

Tot vineri seara, de la ora 18, are loc Vecernia cu Litie, oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, PS Lucian al Caransebeşului şi PS Timotei al Spaniei şi Portugaliei. La ora 21,30 Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria va fi scoasă din biserică, iar la ora 22 va avea loc Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului. În jurul orei 2 va avea loc înconjurul bisericii cu icoana.

 

Sâmbătă, 15 august, de sărbătoarea de Sfânta Maria, începînd cu ora 9, va fi oficiată slujba de Liturghie, de către un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

 

Pentru pelerinii înfometați de post, călugării de la Nicula au pregătit 20.000 de sarmale și mii de cozonaci.

 

Icoana Maicii Domnului de la Nicula fost pictată în anul 1681 de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj. Icoana a fost pictată pe lemn de tei şi are lungime de 86 de cm, o lăţime de 65 de cm, grosimea scândurii fiind de 2 cm.

 

Se spune că icoana a lăcrimat 3 saptamani și a vindecat apoi persoane care sufereau de boli incurabile. .

Comentarii Facebook